
Teodora Miron
Dosarul ”Aviasan”. Pedepse cu suspendare și prejudiciu diminuat substanțial
Sâmbătă, 25 Iulie 2020 00:04 | Publicat în JURIDIC
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au pus punct în dosarul intitulat ”Aviasan”, dosar în care au fost anchetaţi, printre alții, fostul deputat Mihail Boldea și procurorul Costache Roșca. După șapte ani de judecată, dintre care patru petrecuți doar la Înalta Curte de Casație și Justiție, dosarul a fost finalizat cu multe achitări și cu pedepse suspendate de la executare.
Conform site-ul Curții Supreme, judecătorii au admis apelurile declarate de Miha ...
Unde sunt amplasate radarele
Sâmbătă, 25 Iulie 2020 02:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 25 iulie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului și calea Smârdan. Șoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Liești, iar pe DN 26, în localităţile Vânători și Brănești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmeşti, iar pe DJ 251, la Smârdan și Pechea. Pe DN 24D, un radar va fi prezent la Vârlezi. Dumin ...
Transporta oameni precum sacii de cartofi
Sâmbătă, 25 Iulie 2020 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Inconștiență fără margini. De asta a dat dovadă un șofer în vârstă de 66 de ani, care efectua transport de persoane folosind o autoutilitară de marfă. Mai mult, bărbatul nu avea licență de transport și înghesuia în autoutilitară peste 20 de persoane, asta în ciuda faptului că suntem în plină pandemie de coronavirus și autoritățile recomandă distanțarea socială. Transportul a fost oprit de polițiștii de la Rutieră, care l-au tras pe șofer pe dreapta, la primele or ...
Evadarea terminată cu emisiune suspendată
Sâmbătă, 25 Iulie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Șoc și groază. Emisiunea ”Acces direct” a fost suspendată. Ei, nu pe termen nelimitat, ci doar așa, puțin, cât să se facă dezinfecție în platou. Totul pentru că cei doi invitați permanenți ai emisiunii, Veronica și Viorel Stegaru, au fost confirmați cu infecție cu coronavirus. Întreaga poveste a fost dezvăluită chiar de prezentatoarea Mirela Vaida. „Când ea a acuzat aceste stări de rău, fără să aibă febră, ne-am gândit că cel mai bine ar fi să facem acest tes ...
Câte 30 de măști, lunar, pentru persoanele vulnerabile
Joi, 23 Iulie 2020 19:20 | Publicat în EVENIMENT
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede că Guvernul trebuie să acorde câte 30 de măști de protecție persoanelor vulnerabile, lunar, până la încheierea epidemiei de coronavirus. „Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea de măști pentru protecția cetățenilor români de virusul Covid-19”, a anunțat Administrația Prezidențială. ”În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul Rom ...
1.112 cazuri noi și 25 de decese
Joi, 23 Iulie 2020 18:55 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că până pe 23 iulie, la ora 13,00, pe teritoriul României au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 24.862 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.787 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID ...
Solicitare de personal pentru secția mobilă ATI
Joi, 23 Iulie 2020 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Direcția de Sănătate Publică a solicitat Ministerului Sănătății ajutor pentru a asigura personalul medical pentru unitatea mobilă de terapie intensivă. Mai mult, DSP a făcut demersuri la unitățile medicale din județ pentru a identifica asistente și infirmiere care să lucreze în unitatea mobilă.
”În ceea ce privește nevoia de personal pentru unitatea mobilă ATI, Spitalul Județean a solicitat 15 asistenți medicali cu specializare ATI, doi asistenți medicali cu specializa ...
Trei focare active în Galați. Relaxarea și concediile, surse de infectare
Vineri, 24 Iulie 2020 00:04 | Publicat în SĂNĂTATE
57 de cazuri noi de infectare cu coronavirus și trei focare active. Două dintre focare sunt în spitale, iar un altul la Serviciul Județean de Ambulanță Galați. Aceasta este situația epidemiologică la nivelul județului Galați, după ce s-au efectuat 15.289 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost făcute 346 de teste pentru depistarea coronavirusului, atât pentru persoanele care au fost deja declarate pozitive, cât și pentru cei care s-au prezentat pentru prima dată la un laborat ...
Și vedetele au o viață privată
Vineri, 24 Iulie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Bombă. Divorț în show-biz. Cam așa a fost prezentată știrea cu privire la căsnicia Ancăi Țurcașiu. Vedeta și soțul ei, Cristian Georgescu, au fost căsătoriți timp de 22 de ani, iar acum au ajuns la concluzia că trebuie să pună punct acestei relații. Anunțul legat de divorț a fost făcut chiar de Anca Țurcașiu, pe pagina ei de socializare, iar de aici a fost preluat de toate posturile de televiziune, fiecare încercând să identifice cauza care a dus la ruptura dintre cei ...
Terapia intensivă mobilă, funcțională, dar fără personal
Miercuri, 22 Iulie 2020 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Unitatea de terapie intensivă mobilă, trimisă de la București la Galați în noaptea de 13 iulie, are nevoie de personal ca să poată funcționa. Conform oficialilor gălățeni, ar fi nevoie de 15 asistente și 15 infirmiere, care să deservească această unitate mobilă. Pregătirea unității a necesitat mult timp, fiind nevoie de racorduri la apă și canalizare, dar și la stația de oxigen. ”Ne bucurăm și salut decizia domnului Raed Arafat de a trimite la Spitalul Județean o ...