Anca Melinte

Anca Melinte

Ce face Tecuciul cu zece milioane de euro

Joi, 16 Aprilie 2015 02:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nu mai puţin de zece milioane de euro este, potrivit primarului municipiului Tecuci, Daniel Gerhardt Ţuchel, valoarea însumată a celor patru proiecte europene aflate în derulare, dintre care trei sunt aproape de linia de finiş. Prima investiţie ar putea fi inaugurată pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, ziua patronului spiritual al Tecuciului. Este vorba de Casa "Teodor Cincu", clădire care adăposteşte Muzeul Mixt, restaurată cu fonduri europene. Tot cu finanţare UE a fost moderni ...

Cântecul fesierilor plesniţi la Pro Tv

Miercuri, 15 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Bătă-te talentu’ s-te bată! S-au aliniat frumuşel, după înălţime, şi, cu genunchii bine întinşi, s-au aplecat de şale, prinzându-şi, regulamentar, gleznele cu mâna. Şi fix ca în „50 de umbre ale lui Grey”, un june s-a postat în spatele lor şi-a început să le plesnească ritmic peste fesele dezgolite din body-urile negre. Probabil doar urechile lui de percuţionist puteau sesiza diferenţa dintre pliciul peste fesa stângă a duduii numărul unu şi pleoscul fesei dre ...

La toamnă se va inaugura o GRĂDINIŢĂ nouă la Tecuci

Miercuri, 15 Aprilie 2015 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În vreme ce la Galaţi nu s-a construit nicio grădiniţă nouă, deşi nevoie ar fi, Primăria Tecuci se poate lăuda cu o reuşită. În toamnă, va da în folosinţă o grădiniţă nouă, construită pe bulevardul Victoriei, vizavi de Parcul Carol. „Prin programul de construcţie unităţi de învăţământ, am moştenit două grădiniţe începute de Ministerul Învăţământului şi realizate cam 30-40 la sută. Cu surse proprii, am reuşit să o finalizăm pe una dintre ele, iar din ...

Proiect de regenerare urbană în Ţiglina III. Fără demolare şi FĂRĂ BANI PUBLICI!

Marți, 14 Aprilie 2015 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Reamenajarea urbană a unei zone degradate dintre blocurile din Ţiglina III s-ar putea face fără demolări şi fără cheltuieli de la bugetul local. Aleşii locali au aprobat, recent, atribuirea în folosinţă gratuită Asociaţiei Europene a Dunării de Jos a unui teren public în suprafaţă de 2.883 de metri pătraţi, situat pe strada Mihail Sadoveanu, între blocurile A14 şi A15. Autorităţile pun la dispoziţie acest teren în vederea implementării de către ONG a unui proiect de r ...

Pictură pe sâni sau cu sânii?

Marți, 14 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dilemă de talent(e). Frumoasă şi subtil senzuală, în cămaşă albă şi pantaloni (foarte) scurţi, a păşit pe scenă oprindu-se în faţa şevaletului. După două bidinele de vopsea zvârlite futurist, Natasha a lăsat pensulele, şi-a descheiat cămăşuţa, şi-a înfipt palmele în prima cutie cu vopsea şi dă-i cu… pictura când pe sâni, când pe hârtie. Fiind cu spatele la public, n-am putut să ratez tatuajul de pe spate, în forma unui şnur de corset. De ce şi-ar tatua ...

Pentru ce va cheltui Primăria 3.000 de euro

Marți, 14 Aprilie 2015 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Echivalentul în lei a sumei de 3.000 de euro a fost alocat din fondul de rezervă al bugetului local pentru plata cotizaţiei anuale a municipiului Galaţi la Clubul Internaţional al “Mării Negre”. Decizia a fost luată de aleşii locali la propunerea primarului Marius Stan care a fost recent în Bulgaria, la Varna, unde a participat la o întâlnire la sediul central al Clubului Internaţional al Mării Negre, organizaţie neguvernamentală, creată în 1992, ce reuneşte 29 de oraşe di ...

ATENŢIE, şoferi! Restricţii de TRAFIC în noaptea de Înviere

Joi, 09 Aprilie 2015 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Primăria municipiului Galaţi anunţă că, în noaptea de 11 spre 12 aprilie, între orele 22,30 şi 2,00, va fi închisă total circulaţia autovehiculelor pe strada Domnească, pe segmentul cuprins între străzile Basarabiei şi Melchisedec Ştefănescu (fostă Vultur). Totodată, traficul ar putea fi îngreunat în zona cimitirelor (Eternitatea, Sf. Lazăr) şi a bisericilor aflate în apropierea străzilor cu circulaţie intensă (Biserica "Sf. Vasile"). În aceste cazuri, agenţii Poliţ ...

Alegerea de Paşti a gălăţenilor din Diaspora: Cozonac sau Panettone?

Vineri, 10 Aprilie 2015 11:00 | Publicat în DIASPORA
* Secţiunea culinar a jurnalului on-line romaningermania.ro vă dezvăluie cum să salvaţi un cozonac ratat pentru că aluatul nu a crescut Arome de cozonac cu nucă şi de pască umplută cu brânză dulce cu stafide, miros condimentat de friptură, iz acrişor de borş de miel… vă lasă gura apă? Or fi ele partea lumească a sărbătorilor de Paşti, dar fără ele parcă nu ne-ar fi bucuria întreagă. Şi dacă noi, cei din ţară, avem de ales între multiplele sortimente de cozonac ...

Cum fac bărbaţii să-şi uite fostele iubite?

Vineri, 10 Aprilie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* 50 de umbre întunecate cu madam Tatoiu. Ia să nu v-aud de moartea pasiunii! Că până duminică e post şi abstinenţă! Las’ c-o să vă treacă de urât cu iepuriţele acelea sexy, îmbrăcate strategic doar în urechiuşe şi codiţa pufoasă, care or să ne umple televizoarele… Până atunci, luaţi de-aici mărturiile făcute de Monica Tatoiu Agentului VIP Cristi Brancu, despre vizionarea filmului „Fifty shades of Gray”. Ei bine, soţii Tatoiu au participat la o previzionare a ...

Gălăţeanca Yoyo, din nou pe scena Next Star, în ajutorul unei fetiţe nevăzătoare

Joi, 09 Aprilie 2015 11:04 | Publicat în MAGAZIN
E Joia Mare şi, dacă aţi isprăvit cu frământatul şi coptul cozonacilor, meritaţi un dar de suflet. Vă aşteaptă la Antena 1, de la ora 20,30, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii Next Star pe scena căreia va reveni gălăţeanca Daniela Negoiţă, pe numele ei de scenă Yoyo. Tânăra artistă are o misiune specială: va susţine un caz umanitar, o fetiţă care şi-a pierdut vederea la naştere... Daniela e convinsă că „împreună putem face diferenţa!”, venind în aju ...
Pagina 958 din 1581