În cel mai fericit scenariu pentru combinatul siderurgic gălățean, o dorită renaștere sub vechea denumire de SIDEX este imposibilă, iar motivul este unul cu totul surprinzător: marca SIDEX a fost înregistrată la OSIM de un om de afaceri „creativ” din Năvodari. Remus Borza, președintele EuroInsol SPRL – parte din consorțiul concordatar al Liberty Galați, a declarat pentru „Viața liberă”: „În urma unor verificări la Ministerul de Justiție, colegii mei au constatat c ...

Confuzia care a costat mii de voturi

Luni, 02 Decembrie 2024 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Două partide social-democrate, în afara Partidului Social Democrat (PSD), au înregistrat împreună la alegerile parlamentare, pentru Camera Deputaţilor, un scor de 4,08% din totalul voturilor valabil exprimate. Liderul PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, citat de Agerpres, a precizat că a existat o confuzie în rândul alegătorilor, iar legislaţia nu cere înscrierea numelor partidelor la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Partidul Social Democrat Independent (PSDI) a înregi ...
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a brevetat "Procedeul de obținere a unei folii biodegradabile", realizat de trei cercetători de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, Petru Alexe, Floricel Cercel și Mariana Stroiu. Potrivit prof. univ. dr. ing. Petru Alexe, procedeul reprezintă o noutate mondială, datorită materialelor din compoziția foliei, în special sângele animal. "În lume, există o luptă intensă pentru piața de folii biodegradabile care să reducă p ...