Invenţii brevetate de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galaţi

Invenţii brevetate de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galaţi
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați a brevetat "Procedeul de obținere a unei folii biodegradabile", realizat de trei cercetători de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, Petru Alexe, Floricel Cercel și Mariana Stroiu. Potrivit prof. univ. dr. ing. Petru Alexe, procedeul reprezintă o noutate mondială, datorită materialelor din compoziția foliei, în special sângele animal. "În lume, există o luptă intensă pentru piața de folii biodegradabile care să reducă poluarea și să facă posibilă sănătatea mediului", a declarat Petru Alexe. Folia biodegradabilă obținută de cercetătorii gălăţeni permite realizarea de ambalaje diverse în industria alimentară.

Tot în cursul acestei săptămâni, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) a acordat Universității "Dunărea de Jos" din Galați brevetul de invenție pentru o pâine proteică, la care a lucrat un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Șiința și Ingineria Alimentelor. Procedeul de obținere a pâinii echilibrate nutrițional în proteine reprezintă o soluție de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, adică de a avea un conținut optim de aminoacizii esențiali.

Autorii invenţiei, Floricel Cercel, Petru Alexe și Romulus Marian Burluc, au plecat de la premisa că pâinea normală este dezechilibrată în aminoacizi esențiali și au adăugat un concentrat proteic de proteine miofibrilare din carne (porc, vită, pasăre sau pește), extractul de proteine neavând nici gust, nici miros caracteristic.

"Pâinea astfel obținută ar putea reprezenta o opțiune pentru populația săracă. Politicile de realizare și distribuție, cu protecția celor săraci, trebuie să vină prin niște programe guvernamentale sau locale. Pâinea echilibrată nutrițional va trebui să existe pentru toți consumatorii, dar cei cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preț subvenționat. Pâinea echilibrată nutrițional în proteine este ca și cum ai mânca pâine cu friptură, însă friptura nu se vede, doar se simte!", a explicat prof. univ. dr. ing. Petru Alexe.

Citit 2548 ori Ultima modificare Sâmbătă, 16 Martie 2024 15:08

3 comentarii

  • postat de un cetatean
    Luni, 01 Aprilie 2024 06:42
    84.232.167.***
    Papura la cuptor proteinizata cu aroma de crap de Dunare si tort de papura cu aroma de floarea pasiunii... ele sunt in plan pentru Moldovenii viitorului si in special pentru cei care locuiesc pe langa ape, mai ales ca avem traditie de pe vremea lui Papura Voda. De aia tremura papura in vant.
    0
    0
  • postat de Aurel
    Luni, 18 Martie 2024 07:24
    86.124.202.***
    Pe cand o paine proteica cu concentrat de diferite insecte (hrana viitorului, dupa parerea unora) ?...
    5
    2
  • postat de Albert
    Sâmbătă, 16 Martie 2024 19:54
    86.124.202.***
    Câte din invențiile d lor profesori le găsim în piață? Noua pâine va avea ac soarta.
    5
    7

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.