În perioada 6-12 octombrie 2019 are loc, la București, prima ediție a Festivalului Mad Pride România. Această inițiativă va cuprinde, potrivit unui comunicat de presă remis redacției, o serie de activități organizate de Asociația Prietenie și Integrare, cu sediul în Galați, împreună cu utilizatori ai psihiatriei și supraviețuitori ai abuzurilor psihiatriei și ai diverselor forme de discriminare pe motive de suferințe mentale. De ce este nevoie de un asemenea eveniment? Dis ...

11 state UE cer interzicerea vehiculelor diesel și pe benzină

Duminică, 06 Octombrie 2019 21:00 | Publicat în AUTO
Danemarca, susținută de alte zece țări ale Uniunii Europene, a cerut interzicerea, la nivel european, a vehiculelor diesel și pe benzină până în 2040, pentru a combate schimbările climatice, relatează postul de televiziune Euronews, citat de Mediafax. Danemarca a făcut propunerea în cadrul unei reuniuni a miniștrilor UE de mediu desfășurată la Luxemburg. UE își propune să reducă emisiile de carbon cu 40 la sută până în 2030, în timp ce Comisia Europeană intenționeaz ...
Reprezentanţii PACT pentru Galaţi îşi doresc să recâştige ethosul local, prin montarea unor plachete informative pe casele istorice existente în oraşul nostru. Acestea conţin un cod QR care duce la o pagină unde se pot afla detalii cu privire la istoria şi povestea clădirii respective. Scopul acestui demers este atât atragerea turiştilor în oraşul nostru, cât şi educarea tinerilor gălăţeni, într-o formă preferată de ei. Astfel, cunoştinţele lor vor putea fi îmbunătă ...

Când copiii au iniţiativă, părinţii plătesc

Marți, 20 August 2019 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Trei familii din Galaţi au trecut prin emoţii mari, dar s-au ales şi cu găuri în buget după ce copiii au avut o iniţiativă care le-a adus poliţia la uşă. Incidentul soldat cu implicarea unui echipaj de la Secţia 2 şi ore întregi de căutări a avut loc duminică seară, după ce mama unuia dintre copii a sunat speriată la 112, spunând că nu îşi mai găseşte fiul de 7 ani în parcul de lângă bloc, unde îl lăsase să se joace în jurul orelor 16,00. Nu singur, ci împreună ...
Nu știu de unde să mai scoată bani, situația a ajuns la un nivel incredibil. Porniți, probabil, din cauza nenumăratelor ieșiri ale concitadinilor pe plajele din Elada, consilierii locali se răzbună: orice vacanță peste granițe te va face dator cu încă o contribuție la buget. Și, partea proastă, este că te vei da singur de gol. „Până acum mergea doar la Lepșa” Nu există gălățean care să nu plece pe timp de vară în Tassos sau Lefkada. În Grecia, în definitiv, ad ...
Asociaţia Alianța Pentru Galați supune atenției Consiliului Local o inițiativă prin care solicită ca o stradă din municipiul Galați să poarte numele lui Nicolae Gheorghe Caranfil. Demersul are drept scop aducerea în atenția gălățenilor a unei personalități ascunsă nedrept într-un con de umbră. Nicolae Gh. Caranfil s-a născut la 28 noiembrie 1893, la Galaţi,  într-o familie respectabilă şi a murit în 22 aprilie 1978, la New York. A fost elev al prestigiosului liceu ” ...
Zece consilieri locali ai municipiului Galaţi au semnat, în calitate de iniţiatori, proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţia de viceprimar a lui Picu Apostol Roman. Este vorba despre cei şapte consilieri PNL - Ion Cordoneanu, Claudiu Iacob, Laurenţiu Ichim, Angela Ivan, Paul Găvănescu, Onuţ Atanasiu şi Şerban Alexandru, cărora li se adaugă cele două consiliere PMP - Oana Iurescu şi Nicoleta Badiu, şi independenta Simona Vreme. Iniţiativa a fost înregistrată ofici ...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Biroul Executiv al partidului a iniţiat un proiect de hotărâre pentru demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, urmând ca grupul parlamentar liberal să decidă momentul iniţierii proiectului de hotărâre. "Biroul executiv a adoptat un proiect de hotărâre de demitere a lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, care are la bază patru imputări majore care i le formulăm d ...
Cu scopul de a încuraja arta meşteşugului tradiţional, Ordinul Arhitecţilor din România, prin Grupul de Lucru Rural, a iniţiat un proiect prin care vrea să creeze o hartă a tuturor meşterilor şi a produselor realizate de aceştia. Harta va cuprinde "meseriile tradiţionale şi produsele derivate din domeniul construcţiilor din România". Astfel, se caută meşteri precum fierari, coşari, sculptori de lemn, sobari, tâmplari, precum şi produsele rezultate din aceste meserii. Arhitec ...
Asociația „Mila 80” vă propune o nouă incursiune în Galațiul de altădată. Duminică, 29 aprilie 2018, începând cu ora 15,00, sunteți așteptați la Palatul Administrativ (actualul sediu al Prefecturii), care a împlinit, în urmă cu doar două zile, 112 ani de la inaugurare. „Acum 112 ani întregul oraș se îmbrăca în straie de sărbătoare. Toți locuitorii, începând de la copii și până la autoritățile locale, forfoteau și puneau la punct ultimele detalii pentru cel ...
Pagina 1 din 3