Pentru aproape 3.000 de elevi, începe bacalaureatul 2025

Sâmbătă, 25 Ianuarie 2025 10:30 | Publicat în Regional
Emoții mari pentru liceenii din clasele terminale, atât de la zi, cât și de la seral, care încep luni examenul de bacalaureat din acest an. Este primul an în care viitorii absolvenți sunt chemați în fața comisiei de examen în ianuarie-februarie, după ce fostul ministru al Educaţiei, Ligia Deca, a schimbat calendarul organizării examenului de maturitate. Acest lucru a adus modificări și în orarul celorlalți elevi care se află în timpul celui de-al treilea modul de școală. ...
Deși recent numit în noua funcție de ministru al Educației, Daniel David pare că nu vrea să piardă timpul și și-a luat rolul în serios. După ce acesta a solicitat oficial cadrelor didactice să țină cont de modul în care se face așezarea în bănci a elevilor, acum demnitarul a decis, prin ordin de ministru, ca la nivelul învățământului primar să nu se mai organizeze concursuri naționale și olimpiade școlare, acest tip de competiții fiind dedicat doar elevilor din clase ...
Organizarea examenului de Bacalaureat 2025 în timpul anului școlar, pentru prima dată în istoria recentă a educației din România, este "o anomalie", susțin 37 de profesori de la Colegiul Național "Sfântul Sava", într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, Ligia Deca, informează HotNews. Profesorii spun că organizarea examenului de Bacalaureat din 2025 după calendarul stabilit de Ministerul Educației - cu probele de competențe în lunile ianuarie și februarie ș ...
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că toate inspectoratele școlare județene şi-au ales intervalul de timp al vacanței pe care elevii o vor primi în luna februarie 2025, din cele trei variante pe care le-au avut la dispoziție. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi a optat pentru perioada 24-28 februarie. O altă variantă populară a fost 17-21 februarie, în timp ce intervalul 10-14 februarie a fost ales de un singur judeţ.Anul școlar 2024-2025 va începe pe 9 septembrie, i ...
Seria examenelor pentru ocuparea unui post de profesor continuă. După ce peste 600 de gălățeni și-au încercat norocul la examenul național de titularizare, de la mijlocul lunii iulie, a venit rândul celor care își doresc să fie profesori doar pe durata unui singur an școlar. Reamintim că ședințele publice de repartizare pe posturile vacante a candidaților care au obținut cel puțin nota 5 la examenul național de titularizare sunt în plină desfășurare.În perioada 27-28 aug ...

Vara se schimbă profesorii și se iau măsuri pe repede-nainte

Sâmbătă, 10 August 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În această perioadă, la Inspectoratele Școlare Judeţene din întreaga țară este agitație mare. Și asta pentru că are loc ședința de repartizare pe posturi a celor care și-au dorit să obțină un job în învățământ, cel puțin în anul școlar următor. Cei care asistă la ședințele publice de repartizare a candidaților pe posturi pot spune că au parte de zile hilare, pentru că, deși totul se desfășoară teoretic conform unui grafic bine stabilit și unor criterii clare ...
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, și ministrul Educației, Ligia Deca, au semnat astăzi contractul pentru realizarea campusului de învățământ dual din cadrul consorțiului Regional Integrat pentru Învățământul Dual Galați. „Este cel mai mare proiect educațional, în valoare de peste 20 de milioane de euro, care se va realiza în Galați, cu fonduri PNRR. Am convingerea că împreună cu partenerii din acest consorțiu vom re ...
Școlile vor putea instala sisteme de supraveghere audio-video fără să aibă nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor, potrivit unui proiect prezentat luni de ministrul Educației, Ligia Deca, și care se anunță controversat. "Pe lângă activitățile de prevenție, este important ca în cazurile de violență să putem afla adevărul vizavi de ce se întâmplă, de faptele reclamate. Prin urmare, am considerat necesară modificarea cadrului legislativ pentru ca școlile ...

Un nou tip de burse pentru elevi

Luni, 25 Martie 2024 16:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat, luni, un nou tip de burse pentru elevi, respectiv bursa de reziliență, în cuantum de 300 de lei lunar. Modificarea apare într-un proiect de ordonanță de urgență lansat în consultare publică, iar aceasta ar urma să se aplice începând cu anul școlar viitor."În acest moment, elevii pot beneficia de bursă de excelență, de merit, socială, tehnologică și pentru participarea școlară a mamelor minore. Toate aceste categorii se mențin. ...

4.500 de elevi gălăţeni, la simularea Evaluării Naționale

Marți, 06 Februarie 2024 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Elevii de clasa a VIII-a au susținut, luni, 5 februarie, simularea națională a examenului de Evaluare Națională, pe care îl vor susține, în vară, imediat după finalizarea cursurilor. Dacă elevii și-au testat, luni, cunoștințele la limba și literatura română și s-au acomodat cu condițiile susținerii unui examen, cadrele didactice care vor corecta tezele elevilor vor simula și ele, pentru prima dată, corectarea în sistem digitalizat. Lucrările vor fi evaluate digital, mini ...
Pagina 1 din 2