Până pe 31 iulie 2021, o altă importantă axă rutieră din Galaţi va fi modernizată cu fonduri europene. Contractul de finanţare pentru proiectul "Modernizare linii tramvai şi carosabil străzile Traian Vuia, Henri Coandă, bulevardul George Coşbuc (tronson strada Henri Coandă - strada Alexandru Măcelaru)" a fost semnat ieri, de către primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, şi directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov. "Dacă Traian Vuia şi Henri ...
„Din momentul de faţă, presiunea publică este pe umerii dumnealor, pentru că oamenii aşteaptă realizarea acestui proiect de foarte mulţi ani. Să ferească Dumnezeu pe cineva să nu-şi realizeze clauzele contractuale!”. Acesta a fost mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean, Costel Fotea, către asocierea care a câştigat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de extinderea şi modernizarea Drumului de Centură. Este vorba despre Asocierea SC Aqua Parc SRL (jud ...
Pe 10 mai 2011, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, venea la Galaţi, împreună cu premierul Emil Boc, pentru a semna contractul de finanţare europeană al proiectului "Modernizare Grădina Publică", finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013. Titulatura proiectului era însă greşită pentru că - după cum spune Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi - un monument istoric, aşa cum este Grădina Publică, nu poate fi moderniz ...