Pentru a cincea oară la rând, Consiliul Judeţean Galaţi încearcă să atribuie un contract cu o valoare uriaşă - 749.721.766 de lei fără TVA. Obiectivul? Proiectarea, execuţia şi operarea unei stații performante de tratare a deșeurilor biodegradabile și reziduale. Este un contract pe care autorităţile judeţene tot încearcă să-l atribuie din octombrie 2022, când a fost lansată prima licitaţie. Şi care numără deja patru proceduri de achiziţie anulate, dintre care două c ...

Investiții la stația de transfer a deșeurilor de la Tecuci

Miercuri, 27 Decembrie 2023 14:30 | Publicat în ECONOMIE
Noi investiții de mediu au fost finalizate la Tecuci, în cadrul unei mai ample investiții cu fonduri europene, privind o nouă stație de compostare și de transfer a deșeurilor. "Sunt investiții de aproape 13 milioane de euro, pe care le-am implementat cu succes la Tecuci, pentru un mediu mai curat și un aer mai puțin poluat. Astfel, în vara acestui an, am reușit să închidem celebra groapă de gunoi de la Rateș, iar zilele acestea am finalizat și lucrările la stația de transfer a ...