(!) la deal şi la vale, încolo şi-ncoace şi-n sus şi în jos mă tot uit, poate vine - nu-mi vine să cred: o aud lângă zare şi parcă s-apropie iarăşi de mine (!) (!) s-apropie iarăşi, măcar pentr-o viaţă să văd iertăciune şi dor şi poruncă în ochii săi sfinţi şi martiri de atâta iubire - în sufletul meu să ajungă (!) (!) ce vis fără somn, ce minune mi-i dată - nu-i farsă celestă şi nu-i nici poveste - nu-mi vine să cred, însă nu mi se pare: aievea-i, ai ...

Era impiegată de mişcare în halta Docăneasa. Toată lumea-i spunea Maria de la Chefere. Unii - în zeflemea. Alţii - în serios. Ea nu le dădea nicio atenţie, deşi se vedea clar că o durea sufletul când simţea şfichiul băşcăliei de-a lungul şi de-a latul coloanei sale verticale. Curajul său de a merge singură, opt kilometri, din două în două zile, vara şi iarna, prin coclauri, de la Bursucani până-n Docăneasa şi înapoi, era de admirat. N-avea cum să-mi scape din veder ...

Asta-i copila cea mai mică a morarului cu moară la Răspântie. Morarul, Costică Spulber, locuieşte chiar la locul de muncă, adică într-o odaie din aripa stângă a clădirii uriaşe, cu motor uriaş, cu piatră uriaşă, cu pod uriaş. În pod, printre tot felul de substantive necesare acestei fabrici de făină, locuieşte toată familia sa: nevastă-sa Carolina...băiatul, Carol...şi fata, Maria. Nevastă-sa e casnică, adică morăriţă. Băiatul e student la Facultatea de Morari ş ...

(!) fiindcă niciodată dumnezeu nu m-a ţinut cu faţa la perete, chiar dacă am făcut greşeli şi păcate, chiar dacă mi se părea că nu pot crede nici în visuri false şi nici în visuri adevărate – mă pregătesc să încep, cu mare grijă şi pe îndelete, curăţenia de primăvară în sufletul meu străpuns de mila păsărilor care vin, şi vin, şi vin, şi cântă, şi cântă, şi cântă un fel de veşnica lui pomenire pentru că a rezistat cu inima totdeauna în/frântă ...

Pe Maria de la Cimitir am cunoscut-o la nuntă. La nunta ei, deoarece m-a rugat să-i fiu din Ăla de Onoare. Şi zău că n-am putut s-o refuz, mai ales că Aia de Onoare era Maria de la Contabilitate, iar cununiile i le-au ţinut/aşezat Maria de la Frizerie. Nunta s-a desfăşurat pe Valea Mielului, un fel de amfiteatru natural, situat în partea de nord-nord-vest a localităţii Rădeşti. O fanfară alcătuită din doisprezece magraoni talentaţi a cântat continuu, începând din dimineaţ ...

nu-mi mai trebuie nimic din tot ce s-a spus că mi se dă cu vârf şi îndesat – ce să mai aştept când chiar şi zâmbetul morţii mi se pare confecţionat? când chiar şi viaţa mi se pare dată cu împrumut? când cred că altcineva a făcut ce cred că eu am făcut? când până şi bigbangul mi se pare plăsmuit? când nu mai e natural nici măcar banalul băţ de chibrit?   nu-mi mai trebuie nimic fiindcă toate sunt doar un vis al abstractului cel mare – m-am săturat de fals ...

Pe Maria de la Alimentară am cunoscut-o într-o hală cu găini din Şiviţa, tocmai când traiectul nostru digestiv nu era păcălit cu pulpe avicole americane rămase de pe vremea navigatorului cel Columb. Iastă gingaşă Marie negocia cu bossul ouătoarelor făcătoare de carne şi pene un contract convenabil de aprovizionare a prăvăliei sale cu produse galinacee. Mă aflam în mijlocul cârâitoarelor fiindcă intenţionam să documentez şi să scriu un reportaj lămuritor al dilemei cu ...

Mi-am amanetat viitorul pentru dumneata, să ai cu ce ajunge cât mai aproape de sufletul meu - astfel m-a învăţat mama: să fiu păsător, să nu mă comport ca un derbedeu, să nu te las singură şi departe, printre nemuritori netrebnici, fără viaţă şi fără carte! Uite-aşa am rămas fără nici un viitor, adică şi fără nici un prezent, şi fără nici un trecut - astfel mi-a spus mama: fără acestea, nu va să ai niciodată nimic de pierdut! Mi-am amanetat viitorul pentru d ...

(!) a zis că pleacă într-o zi.../ şi a plecat spre nu ştiu unde, spre nu ştiu cum, spre nu ştiu când, însă n-aude, nu răspunde, chiar dacă o rechem mereu.../ mereu sunt marele înfrânt al ultimei deşertăciuni/ din vis, din suflet şi din gând, din tot ce mi-a fost dat să văd/ printre iluzii muribunde (!) (!) a zis că vine într-o zi.../ şi a venit de nu ştiu când, şi a venit de nu ştiu unde,/ şi nu ştiu cum de-a mai venit, şi m-a găsit în locul meu,/ într-un cuvân ...

De-a lungul scurtei sau prea lungii mele vieţi, aşa, pentru ca să nu mi se pară că (nu) fac nimic, am fumat trei apartamente cu câte trei camere fiecare, în buricul târgului, nu oriunde! Dacă traduc în ouă de găină contravaloarea cestor locuinţe fumate, nici măcar Acceleratorul de Particule de la Geneva n-ar putea a/mesteca în gigantica Omletă rezultată prin punerea în aplicare imediată a Contractului cu Marile Guverne ale Foamei şi Carităţii Mondiale! Am „inspirat” fu ...