Chiar am trăit Clipite mai lungi ca Totdeauna… [tâlharul Niciodată nu se născuse (încă)]…!... Stătea degeaba Timpul cu anii pe tarabă… candorile şi dorul treceau frumos pe lângă săracul Biometru strigându-şi marfa-n Lume, poate mă prinde mila şi iau măcar o iotă din Multul scump şi lacom, aşa, să nu se rupă tictacul în clepsidră şi aţa-n papiotă! Şi am rămas Acolo!... Aici doar alter ego-i, doar palida părere şi restul celui care a mers cu Veşnicia de-a dur ...

Tocmai pentru că nu există, trebuie să dau lucrare de control la fericire. Mirajul acesteia-i prea puternic… şi nu-i rezist. Aşa am fost învăţat: să nu rezist Necunoscutului, să nu fug de Nicăieri. De asta m-a dat mama afară din pântece, nu? Doar nu m-a dat să stau pe-o ureche, pe-o tânjală, să tândălesc, să mă laud că-s fericit… fără să ştiu ce-i asta, dacă a pus vro cineva, vrodată, ochii ori mâna pe conturul ei ne/norocit. Nu?... Prin urmare, dacă nu ştiu ni ...

De când aşteaptă să te-ntorci acasă, stă numai la fereastră, negreşit…!… A vrut să plece după tine, doamnă, însă-i legat de loc şi-mbătrânit! De loc legat, de mod legat, de vreme, dar şi de timp… de timpul meu prea mult… nădăjduieşte şi tot cată-n zare, vorbeşte singur, plânge… şi-l ascult: am târnosit văzduhul şi ograda, trimite-o, dumnezeule, sunt gata! Dă-i dezlegare şi trimite-o mâine… mâine, în zori, e ultimul târziu… uite, mi-mbrac ultima h ...

Cum să uit gara? Gara: loc al despărţirilor şi al împărţirilor, loc al lacrimilor de bucurie şi de tristeţe, loc al săruturilor dulci şi amare, loc al uitărilor şi al aducerilor aminte, loc al eşarfelor şi al batistelor fluturate în semn de revedere şi adio! Loc al sinuciderilor şi nădăjduirii că fluierul trenului anunţă o iubită, o amantă, o mamă, un tată, un prieten, o viaţă şi o moarte! Loc al felinarelor cu sticlă afumată de atâtea şi atâtea aşteptări, de ...

Mă rog să-ţi fie bună seara toată, mă rog să-ţi fie sufletul frumos… să poţi ajunge unde curcubeul di/stins al amintirii se dă jos şi vine la fereastra cu muşcate, cu ochii tăi, cu aşteptarea ta, să-i torni adânc şi nalt pe ne/dreptate, şi din tăcerea şi uimirea mea să-şi ia odihnă, visuri şi oglindă… şi, mâine, nou-născut, să se aprindă!   Mă rog să-ţi fie bună seara toată, mă rog să-ţi fie sufletul frumos… numai aşa des/facerea luminii binecuvânt ...

Pictorul acesta-i galben. Pictorul acesta-i din galben. Aurul de o mie de carate al Picturii Universale. Simfonie de galben. Galben uriaş. Până la Cerul Celălalt. Şi până dincolo de al nouălea Cer. Nu?…Sigur că da!…Iată, întinderea aceasta de floarea-soarelui nu are margini în tablourile lui Van Gogh! Iată câtă destindere şi câtă ne/verosimilă candoare împarte şi desparte pentru ochiul născut şi educat să priceapă liniştirea şi tămăduirea! Numai un rău poate tre ...

E iarnă. O văd cum zgreapţănă pe/la geamurile îngheţate bocnă. Vrea să-i dau drumu-n casă, că dârdâie. Nu-i dau. Că-i frig. Şi-n casă-i tot iarnă. Că n-avem căldură. N-am fost cuminţi. D-aia n-avem. Iarna, stau în casă, mă cu/tremur şi dau lucrare de control la primăvară. Dau lucrare de control frumos, lizibil, fin, înclinat, elegant. Uite-aşa dau: „N-ai vrut să-mi dai măcar un lux din ochii tăi. La primăvară, mă duc departe, să mă bată în cap lumina celo ...

Vino încet!…vino încet!…/ în mărul dinspre Nazareth, mugurii stau în sinea lor/ şi te aşteaptă până vor vedea tocmai de mult că vii…/ şi-or da-n Florii, şi-or da-n Florii! Şi-or da-n Florii, şi-n frunze-or da/ din ochii lor în Calea ta cel gând…(mereu acelaşi Gând)…/ precum în Cer şi pe Pământ… cel dor…(mereu acelaşi Dor)…/ uşor la greu, greu la uşor… nu te grăbi, Plecarea mea!…/ nu te grăbi, Sosirea mea!… Oare de ce să te grăbeşti,/ Fecioar-a ...

Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa, mă rog să-ţi fie sufletul uşor, să poţi ajunge unde vine trenul… ultimul tren…cu-n singur călător… şi pleacă mai departe, mai departe, cu doi, spre gara fără ne/sfârşit, spre gara unde felinare sparte aduc aminte tot ce (n)-am iubit nici eu, nici tu…şi mai aduc aminte că trenul merge numai înainte!   Mă rog să-ţi fie bună dimineaţa, mă rog să-ţi fie sufletul uşor, să poţi vedea cum toatele din urmă se rup şi cad şi ră ...

Se ia o coală de hârtie asemănătoare cu aceea din ziarul de ieri. Însă numai cu o deosebire: să fie mai mare. Adică, mai pe înţelesul celor interesaţi, lungimea să se întindă pe lăţime, lăţimea să se extindă pe lungime…şi amândouă să tindă la Infinit. Apoi, dacă-ţi dă mâna şi dacă te ţin curelele de transmisie dintre proză şi poezie, te apuci să scrii circumstanţial de loc, de mod, de timp şi de meserie, nu în dorul făinii, nu în ciuda sepiei din călima ...