Rusia schimbă tactica şi încearcă eliberarea completă a Donbasului

Rusia schimbă tactica şi încearcă eliberarea completă a Donbasului
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ministerul rus al Apărării a transmis că forțele sale se vor concentra în perioada următoare pe eliberarea completă a Donbasului, a transmis agenția rusă Interfax, preluată de Reuters.

În acelaşi timp, oficialii ruşi au spus că au luat în considerare de la început două opțiuni pentru "operațiunea specială" din Ucraina, una în republicile separatiste, alta pe întreg teritoriul ţării. Potrivit sursei citate, armata rusă nu exclude posibilitatea unui asalt asupra orașelor ucrainene pe care le-a înconjurat.

Ministerul rus al Apărării a transmis, potrivit TASS, că principalele ținte ale primei faze a "operațiunii" Rusiei în Ucraina au fost îndeplinite. De asemenea, scrie agenția RIA, Rusia va continua "operațiunea" până va realiza toate țintele stabilite de preşedintele Vladimir Putin.

Moscova susține că a "eliberat” 93% din teritoriul Luganskului, una dintre așa-zisele republici populare din estul Ucrainei, iar la Donețk a preluat controlul asupra a 54% din teritoriu. "Unități ale Forțelor Armate ale Federației Ruse, împreună cu miliția populară a RPD (Donețk), desfășoară o ofensivă pentru a elibera așezările de la vest de Donețk", a declarat Serghei Rudskoi, șeful departamentului operațional principal al Statului Major General al Rusiei.

Citit 1013 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2022 00:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.