Astăzi, continuăm prezentarea marilor pugiliști gălățeni care au scris istorie în cele mai importante competiții ale lumii. Galațiul a avut întotdeauna boxeri talentați, mulți dintre ei onorând numele României în arenele internaționale. În episodul trecut, am rememorat isprăvile unor mari campionii ai anilor ‘70, astăzi vom trece în revistă eroi mai apropiați de zilele noastre. Pe toți îi vom sărbători în curând!
Evenimentul „Glorii Sportive Gălățene”, care va fi organizat pe 5 iunie, are ca partener media cotidianul „Viața liberă”.
Pornit de la „Școala de campioni” de la Pechea
Atunci când rostești numele lui Lucian Bute, nu mai este nevoie să adaugi altceva. Și copiii au auzit despre marele campion mondial al boxului profesionist, originar din județul Galați. Lucian Bute a început boxul la Pechea, cu antrenorul Felix Păun, Maestru al Sportului. Poate mai puțină lume știe că, înainte de a domina ringul în boxul profesionist, Lucian a confirmat și la amatori, cucerind medalia de bronz a categoriei 67 kg la Campionatul Mondial de la Houston (1999) și medalia de aur la Campionatele Mondiale ale Francofoniei de la Ottawa-Hull (2001). A început în 1995 și a disputat peste 400 de meciuri la amatori, înaintea celor 15 ani de performanță la profesionişti.
Lunga perioadă de dominare absolută în boxul profesionist IBF, categoria semimijlocie, este de notorietate, românii stând treji nopți întregi pentru a urmări cu sufletul la gură meciurile sale.
Familia - cel mai de preț trofeu al lui Lucian
De nouă ori şi-a apărat Lucian Bute centura de campion mondial IBF, câştigată în 2007 şi păstrată până în 2012. Are un palmares spectaculos în ringul profesionist: 32 de victorii (25 prin KO) și numai 5 înfrângeri. Cariera lui s-a întins pe durata a 22 de ani.
Ce simte un mare campion? Povestea chiar Lucian Bute, pentru „Gazeta Sporturilor”, cum a fost după câştigarea primului titlu de campion mondial, pe 19 octombrie 2007, în faţa columbianului Alejandro Berrio: „Am ajuns acasă la 4 dimineața. Eram singur, am intrat cu centura după mine. Aveam ochiul tumefiat. Am pus centura pe masă și mă uitam în oglindă. Și mă gândeam așa: «Sunt campion mondial!». Era o chestie extraordinară. Câtă muncă, sacrificii, cât îmi dorisem să devin campion mondial și când am ajuns acasă bucuria aia parcă dispăruse”.
Legendarul nostru campion s-a retras în 2019. De atunci, întreaga să viață și-o dedică familiei: soția Elena și copiii Eric Ștefan și Ema Anabella. „După 25 de ani în ring şi deja câțiva ani de la retragere, mă bucur acum de adevăratele comori ale vieții. Am lăsat mănușile pentru clipele prețioase alături de familie şi micii noştri campioni. Familia e pe primul loc. Tată fericit. Momente de neuitat”, a scris Lucian Bute pe Facebook.
Mesaj pentru „Glorii Sportive Gălățene”
După retragere, multiplul campion mondial a declarat că nu întrevede o continuitate a carierei ca antrenor: „Sincer, nu mă văd antrenând. Pentru că viaţa de antrenor e ca şi viaţa de sportiv, trebuie să fii tot timpul plecat de acasă şi mi-aş dori să fiu aproape de familie. Mai repede un organizator de evenimente, promotor...” , avea să declare Lucian Bute, pentru „ProSport”.
Marele campion gălățean locuiește acum în Canada, țară în care și-a desfășurat o mare parte a activității și unde este extrem de popular. În prezent, are propriul business, mare parte din banii câștigați fiind investiți în imobiliare.
Lucian vine foarte des în România, pentru a-și revedea familia și prietenii. Anul acesta, din păcate, este nevoit să părăsească România cu doar câteva zile înaintea evenimentului „Glorii Sportive Gălățene” din 5 iunie, dar promite că va trimite un mesaj de suflet dedicat acestei gale.
„Câinele” din Bădălan
Doar doi sportivi gălățeni au reprezentat România la două ediții ale Jocurilor Olimpice. Alături de Fița Lovin, despre care am scris deja în ziarul nostru, pugilistul Georgică Donici a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Moscova (1980) și Los Angeles (1984), categoria semigrea.
Născut pe 27 aprilie 1957 la Galați, în cunoscutul cartier Bădălan, primul sport care l-a atras pe Georgică Donici nu a fost boxul, ci... fotbalul. A jucat fotbal la clubul Ancora, antrenat de celebrul Zoli David. Apoi a trecut la caiac-canoe, tot la Ancora, dar destinul avea să-l conducă spre box, sport în care a triumfat.
La cele două ediții ale Jocurilor Olimpice, gălățeanul a ajuns până în sferturile de finală. La Moscova a fost eliminat, după o decizie dubioasă, de polonezul Pavel Skrzecz, care avea să devină vicecampion olimpic. La Los Angeles a avut ghinionul să întâlnească un boxer iugoslav în mare formă, Ante Josupovic, care a câștigat, de altfel, aurul olimpic. Cea mai dragă performanță internațională a lui Georgică Donici avea să fie titlul de vicecampion european obţinut la Tampere (1981), venit după medalia de bronz de la Campionatul European de la Koln (1979). În întreaga sa carieră, Georgică Donici a avut doar 12 înfrângeri, niciodată prin KO.
Datorită dârzeniei arătate în ring, Donici a primit porecla „Câinele”, poreclă pe care avea s-o transforme în renume. Legitimat la Box Club Galați, CSM Dunărea Galați și Steaua București, Georgică Donici a primit titlul de Maestru emerit al sportului (1979) și Premiul Municipiului Galați (2014).
Următorul episod al serialului nostru va fi despre alți doi mari pugiliști gălățeni cu care ne mândrim. Nu uitați, adresa de e-mail pe care ne puteți trimite gânduri despre evenimentul Glorii Sportive Gălățene este Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
