România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său britanic ar fi încercat să deturneze spre România un avion de vânătoare rusesc, echipat cu o rachetă hipersonică Kinjal, informează AFP, citată de Agerpres.

Marți dimineața, Serviciul federal rus de securitate (FSB) a afirmat că a zădărnicit o „operațiune a serviciilor de informații ale Ministerului de Apărare ucrainean și a tutorilor lor britanici, menită să deturneze spre o țară străină un avion de vânătoare MiG-31 al forțelor armate ruse, purtător de rachetă hipersonică Kinjal”.

Rusia acuză regulat Kievul și aliații europeni ai acestuia că îi atacă interesele pe teritoriul său, cel mai adesea fără a furniza dovezi pentru aceste acuzații.

Centrul ucrainean de luptă contra dezinformării, un organism al Consiliului de Securitate și de Apărare al Ucrainei, a calificat aceste acuzații drept „propagandă”. „Difuzarea unor asemenea acuzații mincinoase este o tactică tipică a serviciilor de informații ruse”, a declarat centrul ucrainean pe rețelele sociale.

Potrivit FSB, avionul ar fi urmat apoi să fie îndreptat spre baza aeriană militară a NATO de lângă Constanța, în România, situată pe malul Mării Negre, unde aparatul ar fi putut apoi să fie „doborât” de sistemele de apărare antiaeriene.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe român, Andrei Țărnea, a calificat aceste acuzații drept „inventate” și le-a comparat cu un „roman de spionaj sovietic”, într-un mesaj postat marți pe platforma socială X, scrie AFP. „Ce e real însă este agresiunea rusa și sunt provocările rusești pe care aceste povești cu avioane și spioni încearcă să le acopere”, a adăugat purtătorul de cuvânt al MAE.

Într-un video al FSB difuzat de televiziunea rusă, o persoană cu fața blurată, prezentată drept unul dintre piloții abordați, afirmă că i s-a propus printr-un email de către serviciile de informații ucrainene să îl „ucidă” pe comandantul avionului, înainte de a deturna aparatul, în schimbul a trei milioane de dolari și acordării „cetățeniei unei țări occidentale”.

Drept „ripostă la această provocare”, forțele ruse au efectuat lovituri cu rachete Kinjal asupra unui centru de informații al armatei ucrainene la Brovarî, în suburbia Kievului, și o bază aeriană la Starokostiantiniv în regiunea Hmelnițk, potrivit FSB, citat de agenția de presă TASS.

Acest anunț intervine în timp ce Rusia, ale cărei forțe sunt mai numeroase și mai bine echipate, continuă să avanseze în estul Ucrainei și în special în regiunea Donețk, unde se concentrează cea mai mare parte a luptelor.

Citit 495 ori Ultima modificare Marți, 11 Noiembrie 2025 18:15

2 comentarii

  • postat de Quaestio
    Marți, 11 Noiembrie 2025 22:47
    86.124.201.***
    Romania are o gramada de conserve , chiar nu e cazul . De-ar fi fost un Rafale , EuroFighter , un Gripen ceva .
    0
    17
  • postat de Răsăritul vestic
    Marți, 11 Noiembrie 2025 22:23
    86.120.239.***
    Seamănă cu operatiunea Northwoods.Poate are același autor.
    2
    13

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro