După ce a renunţat la putere pentru un exil de lux la Moscova, fostul preşedinte sirian Bashar al-Assad, oftalmolog format cândva la Londra, şi-ar fi reluat studiile medicale. Liderul ultimului regim baas din Orientul Mijlociu învață limba rusă și stă acum în sala de clasă, perfecţionându-şi cunoștințele de oftalmologie, potrivit unei surse bine informate, citate de The Guardian și preluate de News.ro. Soţia sa, Asma, care era bolnavă de leucemie, şi-ar fi revenit după o ...
Un tribunal militar rus a condamnat opt bărbați la închisoare pe viață pentru implicare în explozia uriașă care a distrus parțial, în octombrie 2022, podul care leagă Rusia de peninsula Crimeea, peste strâmtoarea Kerci. Inaugurat în 2018 de către Vladimir Putin, podul de 19 km reprezintă pentru puterea rusă un simbol al anexării în 2014 a peninsulei ucrainene Crimeea. Explozia uriașă a unui camion, revendicată ulterior de Kiev, a incendiat opt vagoane cu produse petroliere ...
Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva invaziei Rusiei, estimează președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care se referă la o propunere a Comisiei Europene (CE) privind o deblocare treptată a activelor ruse, în vederea finanțării efortului de război al Kievului, relatează AFP și News.ro. Kievul depinde în largă măsură de susținerea - militară și financiară - a aliaților săi pentru a respinge armata rus ...
Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, cei mai mari doi producători de petrol din Rusia, a stârnit reacții critice la Moscova, scrie Reuters, preluată de HotNews. Rusia afirmă că noile sancțiuni nu vor afecta economia rusă și vor submina eforturile diplomatice de a pune capăt războiului din Ucraina. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat joi că deciziile administrației Trump de a anula summitul de la Budap ...
Ucraina pregătește un contract pentru achiziționarea a 25 de sisteme de apărare aeriană Patriot, a anunțat președintele Volodimir Zelenski, mutare care ar reprezenta un impuls enorm pentru capacitatea Kievului de a se apăra împotriva atacurilor aeriene ale Rusiei, transmite Reuters, citată de HotNews. În declarațiile făcute presei la o întâlnire de duminică, dar cu embargo de difuzare până luni, Zelenski a spus că sistemele vor fi furnizate în fiecare an, timp de mai mulți ...

Artificiu al Kremlinului pentru mobilizarea rezerviștilor

Marți, 14 Octombrie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul rus a aprobat luni un proiect de lege care îi va permite președintelui Vladimir Putin să apeleze la rezerviști nu numai în timp de război sau al mobilizării oficiale, ci și pe timp de pace, inclusiv în operațiuni în afara țării, conform publicației ruse independente The Moscow Times, citate de HotNews. Proiectul legislativ elimină efectiv barierele legale actuale împotriva desfășurării rezerviștilor în luptă, în absența unei mobilizări declarate oficial sau a u ...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat joi că apărarea aeriană a Rusiei este responsabilă pentru doborârea unui avion de linie azer în decembrie, soldată cu 38 de morți, potrivit AP și Mediafax. Este prima sa recunoaștere a responsabilității ruse pentru incidentul aviatic, făcută în timpul unei întâlniri cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev. Avionul de pasageri al Azerbaijan Airlines s-a prăbușit pe 25 decembrie 2024, în timp ce zbura de la Baku spre Groznîi, ...

Putin amenință că va rupe relațiile cu SUA

Duminică, 05 Octombrie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele rus Vladimir Putin a avertizat că, dacă Statele Unite vor furniza Ucrainei rachete Tomahawk, capabile să lovească adânc în teritoriul Rusiei, acest lucru ar duce la distrugerea relațiilor dintre Moscova și Washington, notează Reuters și HotNews. Vicepreședintele american JD Vance a declarat luna trecută că Washingtonul analizează o cerere a Ucrainei de a obține rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune, capabile să lovească adânc în teritoriul Rusiei, inclusi ...
Rusia încearcă să readucă Republica Moldova în sfera sa de influență, în timp ce liderii europeni promit moldovenilor aderarea la UE, scrie agenția de știri Bloomberg, citată de Hotnews.ro, cu două zile înaintea scrutinului parlamentar din 28 septembrie. Republica Moldova a devenit un indicator al interferenței și atacurilor hibride ale Rusiei în Europa, fiind în centrul unei lupte în care Moscova încearcă să readucă fosta republică sovietică în sfera sa de influență ...
Armata poloneză a anunţat, miercuri dimineaţă, că a doborât drone care au încălcat spaţiul său aerian în timpul unui atac rusesc asupra Ucrainei, într-o acţiune care ar putea constitui o provocare majoră pentru Europa, transmite presa internaţională. Ulterior, şi Belarusul a anunţat că a doborât drone pe teritoriul său în cursul nopţii, fără a preciza originea acestora, scrie News.ro. Violarea spațiului aerian al Poloniei de către dronele rusești a fost „absolut im ...
Pagina 1 din 11