
Mariana Constandache
COVID-19. Unu din șase gălățeni testați este declarat bolnav
Marți, 21 Septembrie 2021 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Peste 60 de persoane din județul Galați au fost confirmate ca infectate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore. Numărul gălățenilor pozitivi izolați la domiciliu se apropie de 600, iar al celor aflați în spital, de 190.Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 390 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 63 au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel ...
Poliția vine neinvitată la nunți și cumetrii, pentru a sancţiona chefurile încheiate în zori
Marți, 21 Septembrie 2021 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Mulți dintre gălățenii care au avut un eveniment la finele săptămânii trecute au avut parte de invitați nepoftiți. Polițiștii, jandarmii și inspectorii de muncă au verificat peste 120 de locații, inclusiv saloane unde aveau loc nunți, botezuri sau alte evenimente, și au constatat că nu în toate cazurile petrecerile se terminau la ora legală, 2,00.
Pe măsură ce valul patru al pandemiei își arată tot mai accelerat efectele, autoritățile cu atribuții de control strâng d ...
Scăpat ca prin minune din mașina răsturnată
Marți, 21 Septembrie 2021 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Un șofer în vârstă de 75 de ani din județul Galați a scăpat cu doar câteva zgârieturi după ce autoturismul pe care îl conducea a ieșit în decor, între două localități de pe DN 24D. Bărbatul se afla la volanul unei mașini, cu care se deplasa dinspre Vârlezi către Crăiești, iar într-o curbă a pierdut controlul direcției de mers și a ieșit de pe carosabil, răsturnându-se. În urma impactului, șoferul s-a ales cu câteva răni ușoare. Polițiștii au stabilit că nu b ...
Șofer rănit într-o depășire riscantă
Marți, 21 Septembrie 2021 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Un șofer în vârstă de 48 de ani, din județul Galați, a fost rănit, în urma unei greșeli pe care a făcut-o în trafic, efectuând o depășire fără să-și ia toate măsurile de precauție. Bărbatul se afla la volanul unei mașini, cu care se deplasa pe o stradă din localitatea Cuza Vodă. A vrut, la un moment dat, să depășească o mașină, dar a revenit prea rapid pe sensul de mers, acroșând mașina în fața căreia voia să treacă. Din impact, autoturismul condus de șofer ...
Mașină germană cu numere radiate
Marți, 21 Septembrie 2021 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un localnic în vârstă de 41 de ani din Vlădești este cercetat penal după ce a fost surprins conducând o mașină fără drept de circulație în România, Autoturismul în cauză a fost tras pe dreapta, pe un drum din localitate, de un echipaj al Poliției de Frontieră. Oamenii legii au văzut plăcuțele cu numere de Germania, dar, având suspiciuni în privința valabilității acestora, precum și a autenticității documentelor prezentate de conducătorul auto, au făcut verificări ...
Unde sunt amplasate radarele
Marți, 21 Septembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 21 septembrie 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Tecuci și Drumul Viilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Vameș și Ivești, iar pe DN 26, în localităţile Șivița și Foltești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmești, iar pe DJ 251, la Pechea și Cudalbi. ...
Unde sunt amplasate radarele
Luni, 20 Septembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 20 septembrie 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Tecuci, Marea Unire și Prelungirea Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu și Ivești, iar pe DN 26, în localităţile Tulucești și Vlășcuța. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmești, iar pe DJ 251, la Smârdan și Matca. ...
Unde sunt radarele în weekend
Sâmbătă, 18 Septembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 18 septembrie 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Traian, Oțelarilor și Drumul Viilor. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi și Drăgănești, pe DN 24 D la Cuca, iar pe DN 26, în localităţile Ijdileni și Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Priponești, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi și Cudalbi.Duminică, 19 septembrie 2021, rada ...
Unde sunt amplasate radarele
Vineri, 17 Septembrie 2021 00:00 | Publicat în AUTO
Astăzi, 17 septembrie 2021, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile George Coșbuc, Frunzei și Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Ivești, pe DN 24 D la Bălăbănești, iar pe DN 26, în localităţile Frumușița și Brănești. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Cosmești, iar pe DJ 251, la Schela și Cuza Vodă. ...
COVID-19. Un deces și aproape o sută de gălățeni nou infectați
Joi, 16 Septembrie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O persoană din județul Galați și-a pierdut viața în ultimele 24 de ore, pe fondul infectării cu COVID-19. Numărul celor nou infectați, raportat în același interval, se apropie de o sută. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.071 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 90 au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel de 28.709. Distinct d ...