Trăim vremuri fără precedent pentru majoritatea dintre noi, care ne-am văzut scoși din zona de confort social și psihologic de două mari crize: una medicală, la nivel planetar, și una militară: ambele ne induc temeri care, alături de ideea de restricție și opresiune își pun greu amprenta asupra a ceea ce suntem și cum suntem, ca indivizi și societate. Cât este de normal să fim influențați de cele ce se întâmplă în jurul nostru, până unde este normal să permitem amprenta acestor factori și cum ne putem proteja să nu devenim sclavii crizelor, aflăm dintr-o discuție cu doamna Silvia Malcea, psiholog clinician, cu o bogată experiență, de 17 ani, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.
R: Traversăm concomitent două crize: una medicală și una militară, care ne-au impus, prima - restricții și schimbări majore ale ritmului și calității vieții, iar a doua ne pune în fața unui pericol greu de imaginat și acceptat. Cum ne influențează la nivel psihologic și comportamental aceste două situații?
S.M: Un război în apropierea țării sau o stare de pandemie, așa cum am traversat-o noi, ne pot aduce în mod firesc sentimente de nesiguranță, de frică, avem senzația că vom fi expuși la pericole iminente, îngrijorare pentru cei dragi și pentru viitor.
R. Aceste mari crize au dat naștere la altele mai mici, provocate de frică: criza alimentelor, a combustibililor, a medicamentelor, etc. Ce anume declanșează și amplifică această frică, chiar dacă, în anumite situații, nu există temeiuri concrete, reale, care să o justifice?
S.M: Există persoane care au un set mintal irațional, caracterizat de o gândire rigidă: "trebuie neapărat să fac anumite lucruri". Există persoane cu o gândire catastrofică - "este groaznic, nici că se putea întâmpla mai rău". Astfel de persoane vor înregistra cam tot timpul emoții negative. Există și oameni cu o setare mintală de detașare sau chiar au un optimism iluzoriu - "mie nu mi se poate întâmpla". Aceste mindseturi duc la o demotivare și în momentul în care va trebui luată o decizie, aceasta va fi ineficientă.
R. Cum putem face față crizelor care nasc alte crize? Cum ar trebui să ne raportăm la cei din jur, la mijloacele de informare, cum ar trebui să trăim pentru a compensa trăirile negative care, inevitabil, vin la pachet?
S.M: Ce ne poate ajuta în astfel de situații? Să păstrăm control asupra a ceea ce se întâmplă în viața noastră. Să păstrăm un ritm obișnuit al vieții, să ne implicăm în activități plăcute, să ne continuăm proiectele, să alegem elemente dintr-o viață sănătoasă, dacă nu am făcut-o până acum. Adică să ne odihnim mai bine, să mâncăm mai bine, să ne mișcăm în aer liber, să alegem meditația sau rugăciunea, să păstrăm legătura cu cei dragi, să limităm subiectele tensionate cu aceștia, să ne sunăm persoanele cu care nu intrăm în contact zi de zi și să evocăm amintiri frumoase, să le liniștim pentru că și ele sunt la fel de panicate, să manifestăm empatie pentru oameni, pentru cei aflați în suferință, putându-i ajuta, dacă nu din punct de vedere material, măcar cu o vorbă bună, cu dialoguri concrete. Este de foarte mare folos să avem o gândire flexibilă de genul ”aș prefera” în loc de ”musai trebuie să facem”. De asemenea, ajută o gândire non-catastrofică. Este rău, într-adevăr, traversăm niște vremuri mai grele, dar nu este cel mai mare rău posibil. Trebuie, de asemenea, să ne construim toleranța la frustrare: ”nu îmi place prin ceea ce trec, dar pot tolera și pot merge mai departe”. Trebuie să avem o orientare pragmatică către probleme, să ne informăm din surse credibile, din zona mass-media de bună calitate. Este neproductiv să te informezi de pe rețelele sociale și, de asemenea, nu trebuie să ne focalizăm constant pe informații pe o perioadă foarte mare de timp. Este total contraproductiv să butonezi telecomanda, să treci de pe un post TV pe altul.
CITIȚI ȘI: Despre vaccinare și relaxarea restricțiilor, cu prefectul Gabriel Panaitescu
R. Este indicat să le explicăm copiilor crizele majore prin care trecem?
S.M: În ceea ce îi privește pe cei mai vulnerabili dintre noi, adică pe copii, pentru a-i proteja este absolut necesar să discutăm cu ei despre război, adaptând informațiile la nivelul dezvoltării lor psihologice, fără a intra în detalii inutile. Aceste discuții trebuie să se poarte în funcție de vârsta și de gradul de maturitate și de gândire al copilului.
R: În ce măsură și în ce formă trebuie date aceste explicații? Este bine să prevenim ca ei să nu fie afectați major de astfel de situații sau este bine să îi "călim", expunându-i la toate realitățile pe care le percepem, pentru a-i face să înțeleagă mai bine?
S.M: Copiilor preșcolari, pentru că sunt la vârsta la care gândirea nu este încă formată, informațiile li se dau făcând unele analogii cu personajele din povești sau din desene animate preferate, având grijă să facem un reglaj emoțional astfel încât copilul să înțeleagă că el este în siguranță și că aceste evenimente vor fi depășite cu bine. Copiii de vârstă școlară și preadolescenții au alt set al operațiilor de gândire, așadar războiul se poate introduce în discuție prin exemple concrete, cu atenție, de asemenea, la reglajele emoționale. Adolescenții au operațiile mintale ale adulților, dar au unele probleme în reglarea emoțional - comportamentală. Trebuie să fim totuși atenți pentru că unii copii au reacții de mascare a emoțiilor și, chiar dacă dau impresia că au înțeles ceea ce am discutat, nu exprimă verbal unele neliniști, dar acestea pot să conducă la unele somatizări de tipul schimbărilor în privința somnului, a unor tulburări în comportamentul alimentar, apar inhibiții în comportamentul social sau chiar izolare, iar unii copii pot să adopte comportamente agresive, deci este foarte important reglajul emoțional și discuția permanentă cu acești copii.
