Micro 17, cartierul în care edilii ajung doar o dată la patru ani
Foto: Marius Negri

Micro 17, cartierul în care edilii ajung doar o dată la patru ani
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Văzut din afară, cartierul Micro 17 pare unul liniştit, în care nu sunt mari probleme. Cei care locuiesc aici sunt însă de altă părere.

"Nimic din ce-am semnalat data trecută nu s-a rezolvat", ne-a spus, cu reproş în glas, Vasile Carp, unul dintre locatarii zonei, care şi-a făcut un bun obicei de a veni la întâlnirile periodice pe care "Viaţa liberă" le are cu cititorii săi din Micro 17. Reproşul dumnealui este unul întemeiat, însă el ar trebui adresat edililor Galaţiului, nu nouă. Pentru că noi ne facem datoria şi scriem ceea ce ne semnalează oamenii, alţii sunt cei care trebuie să rezolve. Asta putem, asta facem - scriem. "Aleşii noştri ar trebui să vină mai des în cartier, să vorbească cu oamenii, nu doar din patru în patru ani, atunci când au nevoie de voturile noastre", este de părere şi Gheorghe Mărgărit, oferind astfel o (foarte posibilă) explicaţie încetinelii cu care lucrurile bune se întâmplă în cartier.

În ultimii ani, locuitorii din Micro 17 s-au plâns foarte des de problemele cu care zona se confruntă zi de zi. O dată la câteva luni, când reporterii "Vieţii libere" ajung la locul tradiţional de întâlnire, chioşcul de ziare de lângă poşta din cartier, cei care au timp vin să se plângă de gropile vechi neastupate şi de cele noi care apar, de spaţiile verzi neîngrijite, de gunoiul aruncat la întâmplare şi de vecinii fără bun-simţ, de numărul mare de câini maidanezi, de bălţile din mijlocul străzilor, care transformă cartierul într-o mică Veneţie atunci când plouă, de canalizările fără capac sau de străzile neasfaltate. Cam astea au fost subiectele abordate de cititorii noştri şi la cea mai recentă întâlnire, dar au fost semnalate şi alte aspecte punctuale.

Pe când case de marcat în Piaţa ruşilor?

"Sunt foarte multe buticuri în zonă, care sunt deschise non-stop. Noaptea, la ele se adună tot felul de oameni - tineri, boschetari, taximetrişti - care vorbesc şi râd foarte tare, deranjează pe toată lumea care locuieşte în apropiere. Nu se poate face un program pentru aceste buticuri, care să ţină cont şi de liniştea celor din jur?", ne-a întrebat Gheorghe Mărgărit.

"Curăţenia din cartier lasă foarte mult de dorit, gunoaiele stau aruncate peste tot. Vă spuneam data trecută când ne-am întâlnit de balta care se formează pe strada Iasomiei atunci când plouă şi pe care e foarte greu să o ocoleşti. Nu s-a făcut nimic, situaţia e neschimbată. Şi aş vrea să scrieţi aşa, în atenţia prefectului: Toate tarabele din piaţă să aibă casă de marcat! Am trecut odată pe lângă Piaţa ruşilor şi zarzavatul era 2,5 lei, iar când m-am întors era 4 lei!", ne-a spus Vasile Carp. I-am sugerat interlocutorului nostru că problema cu casele de marcat din piaţă nu ţine de prefect, ci mai degrabă de ANAF, de Poliţia economică etc., dar dumnealui a ţinut neapărat ca această problemă fie adusă "în atenţia prefectului". O fi ştiind el ceva!

"De ce nu patrulează poliţia mai mult prin cartier? Şi mă refer la patrule de poliţişti care să meargă pe jos, nu să treacă cu maşina pe străzile principale. Nici secţie de poliţie nu mai avem, Secţia 3, de care aparţinem, e departe, pe bulevardul Galaţi. Înainte erau puncte de cartier, mai aproape!", ne-a mai spus Gheorghe Mărgărit.

Misteriosul loc viran dintre blocuri

Undeva, între blocurile din Micro 17, am văzut şi un loc viran, total neîngrijit. Nu părea a fi nici loc de joacă, din cauza prafului care-l stăpânea, nici parcare improvizată, pentru că nicio maşină nu era staţionată în zonă, nici măcar un potenţial spaţiu verde, din motive lesne de dedus cu ochiul liber. Doar câteva pietroaie erau aruncate din loc în loc, semănând cu o potecă pe deasupra noroaielor, care să fie parcursă în perioadele ploioase.

Provocări la tot pasul, pentru şoferi şi pietoni

Pe mai toate străduţele din Micro 17, pare o adevărată provocare să conduci o maşină joasă. Gropile de toate mărimile te întâmpină la fiecare pas şi trebuie să faci slalom ca să le depăşeşti. Iar atunci când plouă, altă belea: bălţi şi noroi, exact ca într-o aventură off-road. Au fost destule de multe cazuri când şoferii s-au trezit împotmoliţi, pentru că unele gropi sunt foarte adânci, iar când sunt pline cu apă, e foarte uşor să rămâi cu maşina blocată. Poate că e modul în care Primăria încurajează achiziţia de maşini noi, înalte sau cu tracţiune integrală, şi nu doar SH-uri. Să zicem că vara e cel mai puţin periculos, pentru că ai de înfruntat doar praful, nu şi bălţile înşelătoare.

Nici pietonii nu par a fi mai fericiţi. Trotuarele din zona complexului din cartier par lovite de un bombardament metodic, repetat an de an. Aşa că, dacă ai glezna mai fină sau nu-ţi ridici ochii din smartphone atunci când mergi, te poţi trezi că ai nevoie de o programare la ortoped.

Diligenţa de pe traseele 9 şi 104

Când minutele Transurb nu sunt egale cu minutele călătorilor. De câte ori s-a întâmplat ca, atunci când vă grăbeaţi să ajungeţi undeva, autobuzul pe care îl aşteptaţi să vină imediat în staţie? Ştiu, la fel s-a întâmplat şi în cazul meu...

Senzaţia că Micro 17 este un cartier în care totul se întâmplă cu încetinitorul, sau nu se întâmplă deloc, se amplifică atunci când stai la capăt de traseu şi aştepţi să vină un 9 sau un 104. Pentru că astea sunt singurele două trasee care urcă pe strada Prelungirea Brăilei, deservind două segmente importante din cartierul Micro 17 şi din cel vecin, Micro 16. Mai câştigaţi sunt cei care locuiesc la stradă, mai aproape de Prelungirea Brăilei, şi care ajung mai repede în staţia de autobuz. Ceilalţi, în schimb, trebuie să străbată jumătate de cartier ca să ia un autobuz sau un troleu spre Ţiglina ori spre Centru. Şi chiar dacă ajungi mai repede în staţie, ăsta nu e întotdeauna vreun gheşeft. Dacă nu îţi notezi undeva orele la care vin şi pleacă 9 şi 104 şi dacă nu le respecţi cu sfinţenie, atunci se întâmplă ca în legile lui Murphy şi ajungi în staţie exact când autobuzul "numit dorinţă" se îndepărtează tacticos.

Este dorit un nou traseu Transurb

Teoretic, pentru traseul 9, graficul de circulaţie este de un autobuz la 36 de minute, de luni până duminică. Pentru 104, graficul este de două troleibuze la 36 de minute, adică unul la 12 şi altul la 24 de minute. Acestea sunt graficele postate de Transurb pe site-ul propriu. Practic, însă, "este ca şi cum am aştepta diligenţa din vechile filme western, aia care venea o dată pe săptămână", ne-a spus Vasile Paraschiv, unul dintre gălăţenii care au venit la întâlnirea "Vieţii libere" cu cititorii din Micro 17, care a avut loc joi, la chioşcul nostru din faţa oficiului poştal al cartierului.

Vasile Paraschiv a ţinut să facă o propunere pentru cei de la Transurb, prin intermediul ziarului nostru: "Ar trebui introdus traseul 103, care să meargă spre Piaţa Centrală, dar care să intre şi prin cartier. Noi, cei de din Micro 17, nu avem niciun traseu direct cu piaţa mare. Iar traseul 103 ar trebui să aibă orele de sosire în staţii între cele ale lui 9 şi 104".

Fosta piaţă, parcare ad-hoc, cu acoperiş

Minipiaţa din spatele oficiului poştal din Micro 17 a fost relocată în clasicul stil românesc, adică a dispărut şi nu a fost pus nimic în locul ei. Nimic care să producă, mai exact. "A fost piaţă acolo, erau nişte tarabe, dar le-au luat şi nimeni n-a pus nimic în loc. Acum e parcare improvizată. Au profitat că încă mai este acoperişul de la vechea piaţă şi îşi parchează maşinile acolo, să fie ferite", ne-a spus Gheorghe Mărgărit. "La tarabele alea ne mai întâlneam noi, pensionarii, mai discutam, mai jucam un şah. Acum nu mai putem face asta. Poate că Primăria ar putea pune acolo nişte măsuţe de şah, ar fi binevenite", ne-a spus cititorul nostru.

Despre zona respectivă ni s-a plâns şi Ştefana Lazăr, care a venit la întâlnirea noastră de joi cu cititorii "Vieţii libere". "Este un economat acolo, este şi piaţă, dar nimeni nu se învredniceşte să pună o lopată de pământ. Se numeşte Aleea Gorunului, dar parcă e a nimănui. Nici de serviciile prestate de Ecosal nu suntem mulţumiţi, ne spun că "nu e aleea noastră, nu suntem obligaţi să măturăm până la peretele Havanei". Sunt mulţi bătrâni, care, din cauza gropilor şi a gunoaielor, evită să mai vină pe aici".

Gunoaiele, nelipsite din cartier

Sunt foarte puţine locurile din Galaţi în care nu te întâlneşti cu gunoaie aruncate aiurea pe stradă, iar Micro 17 nu se abate de la regulă. Unii cetăţeni, mai gospodari, şi-au încropit câte o grădină la colţ de bloc, au împrejmuit-o şi o îngrijesc cum se pricep ei mai bine. Au pus pe gard şi un anunţ gen "Nu aruncaţi gunoaie în grădină!", şi se pare că ceilalţi au înţeles cum stă treaba şi s-au conformat: aruncă gunoaiele alături! Pe aproape fiecare străduţă pe care am parcurs-o la picior prin cartier, am văzut câte cel puţin o grămadă de resturi şi deşeuri, menajere sau nu, adunate la margine de trotuar. Chiar şi la locul în care Ecosal şi-a instalat tomberoanele, între garaje, sunt destule resturi aruncate parcă în ciudă, alături, deşi containerele nu erau nici pe departe pline sau greu accesibile. Evident, unde oferta de resturi este aşa de variată, nu au cum să lipsească nici câinii comunitari. Ziua, par destul de paşnici şi chiar se gudură pe lângă oamenii care trec şi pe care-i cunosc, aşteptând să le dea ceva de mâncare. Noaptea, însă, situaţia se schimbă, de aceea e bine să fii foarte atent când circuli prin zonă.

Joi, venim la "M"-urile de pe Coşbuc

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă. Astfel, joi, 19 aprilie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru de la blocurile M de pe strada George Coşbuc, vizavi de Hotel "Turist", să ne spuneţi ce vă nemulţumeşte şi să le sugeraţi autorităţilor ce trebuie făcut în cartier şi în zona adiacentă.

Citit 6018 ori Ultima modificare Marți, 17 Aprilie 2018 01:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.