Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii inovatoare care „fac apă din gunoi”, pare să fi omis un detaliu esențial în goana sa spre modernitate: toaletele publice. În timp ce ne concentrăm pe viitor, prezentul ne lovește în plin, cu o problemă cât se poate de actuală.
Din moștenirea epocii de aur a comunismului, ne-au rămas câteva toalete publice, acum fie în paragină, fie „convertite” în localuri, unele chiar de lux. Un exemplu grăitor este fosta toaletă din Micro 39, din proximitatea pieţei, care, aşa cum ni s-au plâns locuitori din zonă, este acum cu lacătul pe ușă, sau cea din Grădina Publică, pe colţul dinspre Blocul Ialomiţa, transformată într-un restaurant unde, dacă te roagă natura, trebuie să te rogi și de ospătari.
În loc de toalete publice decente, primăria ne-a „îndulcit” cu niște cabine ecologice, răspândite strategic prin oraș, care emană un miros ce sfidează orice descriere. Întreținerea lor? O loterie sanitară. Un angajat de la Gospodărire Urbană, între două reprize de tuns iarba, ne-a lămurit: „Noi suntem cu verdeața, nu cu WC-urile. Vine o firmă, cică le curăță dimineața, până la șapte. Dar și noi am văzut că, de multe ori, sunt atât de murdare, încât nu pot fi folosite.” Cât despre celelalte toalete, cele metalice, cu acces la utilităţi, ei bine, nu prea văd apa, cel puţin din câte ne dăm seama la orice tentativă de a le folosi.
Mămici disperate și inventive
Situația e cu atât mai dramatică pentru părinți. O mămică, cu o experiență bogată în navigația prin jungla sanitară gălățeană, ne-a dezvăluit secretul: „La WC-urile alea nici nu-ți vine să te apropii, darămite să-ți lași copilul. Mergem la restaurant, luăm un suc și folosim toaleta. Sau, dacă rezistă, ne abținem până acasă.”
Festivalul de Paște organizat recent în Grădina Publică a adus o scurtă rază de speranță: două toalete ecologice suplimentare, amplasate pentru vânzători, dar disponibile și publicului. Pentru restul orașului, însă, inventivitatea rămâne singura soluție.
Despre alte parcuri nici nu mai vorbim. Din Parcul Eminescu, de pildă, deşi există o toaletă, dar din cele care nu prea văd apa şi săpunul, dăm o fugă la magazinul Winmarkt, care a devenit un refugiu sanitar neoficial. Din parcul de la Inelul de Rocadă, părinţii şi copiii deopotrivă, inclusiv adolescenţii, care-l frecventează mai mult, se duc la supermarketul Kaufland pentru a folosi toaleta.
Apel către autorități
Nu știm cine ar trebui să-și asume responsabilitatea, dar un lucru e cert: nu ne dorim statui poleite sau fântâni arteziene în formă de delfin. Vrem doar toalete publice curate și funcționale. Nu de alta, dar Galațiul nu e deșertul Sahara, iar locuitorii săi, deși creativi, nu sunt cămile.
