El stă cuminte-n lipsa ei,/ ea stă cuminte-n lipsa lui,
parc-ar sta-n leagăne şi-n vis,/ parc-ar sta-n lipsa nimănui...
(e-un fel de pândă în zadar?/ e-un fel de aşteptare-n gol?
stol fără păsări, dinadins?/ ori nişte păsări fără stol?)...
Crede că este...(dacă nu-i/ prezentă în absenţa lui
din ce în ce mai mult, mai greu).../ în capătul cu dumnezeu,
unde prezenţa ceast-ar ar fi/ o lipsă-n fiecare zi
şi unde aşteptarea-i tot/ nord lângă sud, sud lângă nord!
Crede că este...(dac-ar fi-n/ prezenţa lui absenţa ei)...
din ce în ce mai mult încet/ strâns cu temei, plâns cu temei
în capătul care-i nimic/ şi sfânt: al, a, ai, ale, cui...(?!)...
aici stă lipsa tuturor!.../ aici stă lipsa nimănui!
În care capăt este stă,/ acela-i cesta-n care nu-i
nu stă cuminte-n lipsa ei,/ nu stă cuminte-n lipsa lui...
şi fiecare-i mult mai mult,/ din ce în ce mai mult, mai greu
în capătul cu dumnezeu,/ în capătul cu dumnezeu!
