Costică locuieşte la scara doi, are şapcă albastră, mustaţă cenuşie şi vro şaizeci de kile. Ca înălţime, poate să măsoare cinci picioare şi două şchioape. Uneori, are şi stuchit la furcă. Trece prin lume ca un om bun. Şi chiar ca un cetăţean de onoare, am curaj să spun. Când e cazul, pune umărul şi mintea şi sufletul ca să ajute. Nu-i place să facă degeaba umbră la pământ. Face şi acoperişuri. Face şi descoperişuri. Văruieşte, drege, repară, ascute, filig ...

Acum, când ceasul bate jumătatea vieţii, stai şi pleci şi te întorci în fiecare zi, ca şi cum te-ai afla tocmai la început! Şi, de fiecare dată, cu ochii în/spre Sus, rosteşti hamletian: „a fi or a nu fi!”... Şi parcă nu te-a durut nimic, niciodată, pe acest drum cu sens unic: numai dus!... Sau parcă te-a durut totul, totdeauna, ca şi cum nu ai şti, ca şi cum nu ai vrea, ca şi cum nu ai putea să-ţi răsară luna în jurul pământului şi al sufletului tău, în jurul ...

Ai ars frumos şi negreşit... ai ars cum rugul sacrosanct sub rug de mure, dar timpul/spaţiul tău mirobolant s-a hotărât, n-a vrut să se îndure de ochii tăi şi de lumina ta... şi parcă răzvrătirea unui faust te-a smuls din ce-ai avut adânc şi nalt, a râs şi te-a oprit din holocaust! Ai ars frumos şi negreşit... ai ars pe dinăuntru şi pe dinafară, cu flăcări lungi tocmai până la punct, sub rugul înflorit ultima oară! Încă te văd pe urmă-n vâlvătăi şi-ţi sim ...

Cum spuneam în ziarul de ieri, tanti Alexandra, o femeie cam între patru vârste, ajută la dereticarea, la aşezarea, la păstrarea curăţeniei şi a ordinii fizico-morale în Molecula religioasă aflată în Ţiglina numărul patru, Ctitorie relativ recentă şi purtătoare a hramului/numelui Gheorghe (Sfântul Mare Mucenic Gheorghe) cel grozav biruitor. Din motive Superioare, ceastă femeie este singură. Adică nu are un bărbat personal. Îşi trăieşte solitudinea şi senectutea în sm ...

În biserică-i ordine şi curăţenie ca-n Moleculă. Şi linişte. Chiar şi-n timpul celor slujbe-i linişte. Nu linişte artificială, ci din cea Divină. Din cea răscolitoare. Din cea fără de care nu se mai poate trăi în debandada contemporană, în vacarmul şi în iureşul spre cea mai înaltă culme a Deşertăciunii, adică Nicăieri!... Biserica-i pogorâtoare de linişte în fiecare secundă. Fiecare enoriaş creştin are dreptul să-şi ia părticica din ceastă Miluire. Chiar � ...

Plec mâine... bagajele-s gata:/ prenume şi nume!... atât!... las timpul să piară în spaţiu,/ nu iau nici frumos, nici urât! mă uit în oglindă: trecutul/ zâmbeşte pe lung şi pe larg, degeaba!... nu vreau să rămână:/ o hâţân, o şterg şi o sparg! Prezentul îşi plânge părerea/ de rău: eu ce fac, dacă pleci? nu am viitor, fără tine!/ nu am dumnezeu! nu am legi! nu am orizont! nu am stare!/ ai milă! nu am nici un haz! sunt ieri din sămânţă! şi zero!/ şi nu mai po ...

Îmi pare rău... îmi pare rău/ că te-am lăsat la întâmplare când am plecat... s-apropia/ vremea cireşelor amare... era cam cum e-acum, era/ frumos-năuntru şi afară... tu lăcrămai în urma mea/ şi tremurai ca o vioară!... n-am vrut să văd, nici să aud/ suspinul tău, strigătul care zicea că n-ai să poţi trăi/ singurătatea viitoare!... Sigur că da... tu mi-ai slujit/ (cu milă) pomii din grădină: i-ai descântat şi le-ai cântat.../ şi-ai avut grijă să nu vină cei ...

Sigur că da!... Oare cum e mai bine? Să fii controlat de Amăgire? Sau să fii plin cu Dezamăgire? Să „stai” într-o „nebuloasă”? Ori să „umbli” prin „seninătate”? Să mizezi pe Deşertăciune? Sau să năvăleşti în Carpe Diem?... Vasile Cherpedin ridică din umeri! A. Ghiuţă zâmbeşte mefistofelic! Cică nu poate altfel! Eu nu pun chezaş pe nici una dintre ceste două Variante! Mai bine zis, le accept şi le percep şi le „execut” cum Don Quijote de la Mancha! ...

Simpaticul domn A. Ghiuţă, rămas fără nici un pic de Amăgire, dar umplut ochi cu Dezamăgire, ca şi ceilalţi, scoate plaivazul şi maculatorul şi începe să zică şi să de/scrie un "Viol fără introducere", adică o parabolă nimicitoare pe adresa nimicniciei contemporane. Iată cum arată şi cum sună: Brebenel e-un bou. Joiana e o vacă. Împreună s-au iubit din tinereţe, cu încredere eternă, au primit trifoi cu patru, două ha, în văgăună... şi-au făcut viţei de vaz ...

Ultima dată a/m fost într-o toamnă singură şi uitată ca un abecedar în copilărie, într-o toamnă galbenă şi răsfoită de vânt, ca o carte cu poezii despre care nu se ştie cine şi pentru ce le-a scris... de unde şi de când atâta frumuseţe răscolitoare, atâta melancolie exemplară... până unde şi până când mai poate să coboare dumnezeu pe pământ, ca un cititor... ultimul cititor înainte să lăcrămeze şi să dispară! Despletită şi rătăcitoare prin neguri, toa ...