Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Simpozion Internaţional pe teme de mediu, organizat de UDJG

Marți, 20 August 2019 09:30 | Publicat în EDUCAŢIE

Simpozion Internaţional pe teme de mediu, organizat de UDJG
Peste 60 de cercetători, specialişti şi studenţi din diferite instituţii academice şi de cercetare din România, Republica Moldova, Grecia, Ucraina, Norvegia şi Federaţia Rusă vor participa la Tulcea, în intervalul 15-17 septembrie la Simpozionul internaţional MONITOX “Delte şi Zone Umede” organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Acţiunea este organizată pe trei secţiuni: monitorizarea substanţelor toxice din râuri, delte şi ecosistemele marine din Bazi ...

Noi analize pentru depistarea diabetului

Marți, 20 August 2019 09:00 | Publicat în SĂNĂTATE

Noi analize pentru depistarea diabetului
Diabetul zaharat de tip 2 va putea fi prevenit şi diagnosticat cu mai mare eficienţă, după ce medicii de familie care fac parte din Societatea Naţională de Medicină a Familiei (SNMF) au solicitat Ministerului Sănătăţii (MS) modificarea unor prevederi din Contractul Cadru. Modificările în cauză reglementează modul de acordare a asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale pentru perioada 2019-2020. Solicitările medicilor de familie au fost acceptate de MS, ...

Hoţi de lemne, fugăriţi prin pădure

Marți, 20 August 2019 09:00 | Publicat în JURIDIC

Hoţi de lemne, fugăriţi prin pădure
Pădurea comunală din Brăhăşeşti a fost din nou ţinta hoţilor de lemne la finele săptămânii trecute, motiv pentru poliţişti să intervină în forţă pentru prinderea acestora. Prezenţa unor persoane care tăiau fără voie lemne din pădure şi le încărcau într-o căruţă a fost semnalată de un pădurar, care a cerut ajutorul poliţiştilor din Brăhăşeşti. Ajunşi la faţa locului, în pădurea situată lângă Toflea, oamenii legii i-au surprins pe doi bărbaţi care co ...

Adoptă şi tu un câine din padocul Ecosal

Marți, 20 August 2019 09:00 | Publicat în SOCIETATE

Adoptă şi tu un câine din padocul Ecosal
Gălăţenii care doresc să adopte un patruped din padocul Ecosal pot suna la numărul de telefon 0336100154 sau 0336100171, ori să facă o solicitare scrisă, prin e-mail, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak6607c6c12bb403bdd1a45d11b6f26f1c').innerHTML = ''; var prefix = 'ma' + 'il' + 'to'; var path = 'hr' + 'ef' + '='; var addy6607c6c12bb403bdd1a45d ...
Vaccinul asigură cea mai bună protecţie împotriva acestei boli foarte contagioase
În această perioadă, în cabinetele medicale de familie din judeţul Galaţi se întocmesc listele cu asiguraţii care vor putea beneficia de vaccinare antigripală gratuită în sezonul rece 2019-2020. După 23 august, medicii de familie şi unităţile medicale şi sociale în care se află persoane pentru care autorităţile recomandă vaccinarea vor trimite aceste liste Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, unde vor fi centralizate şi transmise către Ministerul Sănătăţii. ...

Programul Casei de Sănătate Galaţi

Marți, 20 August 2019 08:00 | Publicat în SĂNĂTATE

Programul Casei de Sănătate Galaţi
Programul cu publicul al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galaţi este lunea, în intervalul orar 8,30 - 18,30, şi de marţi până vineri, între 8,30 şi 16,30. CJAS Galaţi este situată în municipiul Galaţi, pe strada Mihai Bravu nr. 42. Telefoanele instituţiei sunt 0236.410.111, 0236.319.400, 0236.319.444 (telefon direct carduri naţionale de asigurări de Sănătate), faxul - 0236.413.462, iar adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spam ...

Băut, a intrat cu mopedul în căruţă

Marți, 20 August 2019 08:00 | Publicat în EVENIMENT

Băut, a intrat cu mopedul în căruţă
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Tudor Vladimirescu, a ajuns în spital, dar şi pe mâna poliţiei, după ce a provocat un accident rutier. Omul se plimba cu un moped pe care l-a scăpat, la un moment dat, de sub control, intrând pe contrasens şi izbindu-se frontal de o căruţă. În urma impactului, mopedistul a fost rănit, motiv pentru care la faţa locului au sosit poliţiştii, care aveau să constate că acesta nu doar că nu avea permis ca să conducă mopedul ce nu fusese î ...
Patricia Țig, eliminare în primul tur al calificărilor la US Open
Gălățeanca Patricia Țig (locul 137 WTA) a ratat, luni, calificarea în turul secund al preliminariilor turneului de la US Open, după ce s-a a pierdut, scor 6-4, 6-7, 3-6, în fața rusoaicei Valeria Savinykh. În setul al doilea, Țig a condus cu 4-0, însă adversara a reușit să recupereze cele două break-uri și a împins partida în decisiv după ce a câștigat tiebreak-ul cu 7-4. În setul al treilea, Patricia a cerut un time out medical la scorul de 3-2 pentru adversară, a revenit ...

Când se dă admiterea la Masterat

Marți, 20 August 2019 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE

Când se dă admiterea la Masterat
Înscrierile pentru programele de masterat de la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi au loc în intervalul 9-13 septembrie. Pe 14 şi 15 se desfăşoară probele la fiecare facultate în parte, se prelucrează datele şi se rezolvă contestaţiile. Pe 16 septembrie au loc eventuale redistribuiri şi tot atunci se vor afişa rezultatele finale. Taxa de înscriere, pentru fiecare program în parte este de 150 de lei. ...
”80 la sută dintre manageri nu au ce căuta în sistemul sanitar”
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat luni că 80 la sută dintre manageri ''nu au ce căuta'' în sistemul de sănătate şi a adăugat că va fi grăbit procesul privind ''implementarea modificării indicatorilor de performanţă pentru manageri'', conform Agerpres. "Eu am spus că există deficit de personal, v-am şi dat nişte exemple ieri (duminică - n.r.): în 2016, aveam 165.000 de angajaţi în sistemul public, astăzi, avem 185.000 în sistemul public. Deci, acest defic ...