Zeci de familii de romi din satul Podoleni, comuna Barcea, le cer autorităţilor locale să le rezolve două probleme stringente: punerea în legalitate privind locuinţele vechi sau noi, pe care şi le-au ridicat în ultimii ani, şi racordarea la reţeaua de energie electrică. Reprezentantul lor a intrat chiar în greva foamei, sperând că aşa va trage un semnal de alarmă privind situaţia comunităţii care numără, în total, aproape 1.500 de suflete.  Cerul de deasupra satului Podol ...

Barboşi, între promiscuitate şi dezinteres (FOTO)

Luni, 12 August 2019 00:04 | Publicat în REPORTAJ
Fetiţe dulci ca la Barboşi/În tot oraşul nu cunoşti. La intrarea în cartierul Barboşi, la marginea drumului, te întâmpină, încă de la primele ore ale dimineţii, “fetele” lui van Gogh, cunoscută fiind apetenţa acestuia pentru prostituate. De o parte şi de alta a drumului, nu ne încântă însă privirea faimoasele lui lanuri de floarea soarelui, ci, mai degrabă, ne zgârâie retina păduricea plină de bălării şi gunoaie, pe care le regăsim de-a lungul şi de-a latul car ...
Primăria din Târgu Bujor va organiza un referendum local prin care va consulta cetăţenii cu privire la soluţia optimă de finanţare a realizării reţelei de distribuţie a gazului metan, în cazul în care Guvernul nu va aloca bani de la bugetul de stat în acest scop. În total ar fi vorba de investiţii de aproximativ 2 milioane de euro, a precizat primarul din Târgu Bujor, Laurenţiu Viorel Gîdei (foto). „Problema gazului metan este, în prezent, poate cea mai importantă problem ...
Gunoaie la fiecare pas, cele mai multe azvârlite de la balcon sau de la fereastră, parcul dezolant al şahiştilor care-şi fac nevoile în spatele toaletei moderne, focarul de infecţie care a fost cândva Centrul de Transfuzii, scheletul abandonat de pe strada Saturn, complexul răpciugos şi îmbătrânit, trotuare şi alei calamitate constituie realitatea fără menajamente a cartierului Ţiglina I. În contrast, sunt zonele în care trotuarele şi carosabilul sunt proaspăt reabilitate, i ...
Pentru gălăţenii de toate vârstele din Micro 40 şi din cartierele învecinate, cinematograful "Flacăra" era, în perioada comunismului, singurul loc de divertisment. Cum televizorul era folosit în mod aproape exclusiv de regim pentru propaganda imbecilă a partidului unic, oamenii aşteptau cu sufletul la gură următorul film care rula la cinema. Trei decenii mai târziu, clădirea fostului cinematograf pare ea însăşi personaj într-un film horror. Indiferenţa, corupţia, interesele ...
Se spune că viaţa la oraş seamănă uneori cu... o junglă. Dar nu credeam că, fix în mijlocul Galaţiului, în cartierul I.C.Frimu, vom da peste o junglă urbană autentică, cu „floră” şi „faună” desprinse parcă dintr-un decor de film post-apocaliptic. Un întreg amalgam de mizerie, putreziciune şi sălbăticie se dezvoltă sub privirile autorităţilor publice, spre disperarea locatarilor din blocurile aflate la doi paşi de această bizară „zonă crepusculară”. La î ...
Drept din spatele Bisericii "Sf.Mina", între strada Tecuci şi strada Sucevei, stau aliniate ca la paradă prăvăliile cu "ace, brice şi ibrice" ale unui complex comercial, unul dintre puţinele care au mai rămas să ducă lupta în faţa marilor lanţuri de supermarketuri. E dimineaţă, iar magazinele încep să iasă din amorţeală, în aşteptarea muşteriilor. Înşirate frumos, să se vadă şi din vitrină, şi din interiorul magazinului stau vreo 20 de perechi de pantofi, alături ...
Un cartier la cheremul hoţilor care fură chiar şi ziua * Canalizările lăsate de hoţi fără capac, un pericol pentru locuitori * Bălăriile crescute peste măsură dau locului un aspect sălbatic, de savană * Alei şi parcări neterminate de ani buni Peste 7.000 de locuinţe, un palat al sporturilor, un mall cu cinema, centru spitalicesc, şcoli, grădiniţe, centru wellness, parc acvatic şi parc de distracţii, aşa arăta pe hârtie cartierul "Dimitrie Cantemir". În realitate, ...
Cu o parcare, două parcuri şi câteva garaje demolate nu se face primăvară, cel mai bun exemplu în acest sens fiind cartierul Ţiglina 2, care suferă la modul acut de lipsa implicării edilitare. Trotuare ciuruite şi neasfaltate de nu se mai ştie când, gropi, baterii de garaje sortite să reziste în detrimentul unei lipse acute de locuri de parcare. Totul îngropat într-o imensă mare de vegetaţie, nu doar inestetică, dar şi periculoasă.  Ar fi lipsit de sens să reiterăm ce î ...
A trecut aproape un an de zile de la ultima vizită a redactorilor Vieţii libere în cartierul gălăţean Ţiglina III, în zona Continental. Deşi ne-am fi aşteptat să găsim ceva nou în zonă, dezamăgirea a fost foarte mare. Şi asta pentru că cititorii noştri, care au răspuns, ca de fiecare dată, prompt la apelul dat la ora 9,00 dimineaţa în faţa chioşcului Vieţii libere, ne-au semnalat aceleaşi probleme ca şi în august 2018, când se readuceau în atenţie chestiuni punctat ...
Pagina 3 din 33