A 30-a zi de război. Volodimir Zelensky, către liderii europeni: “Ați întârziat să opriți Rusia”

A 30-a zi de război. Volodimir Zelensky, către liderii europeni: “Ați întârziat să opriți Rusia”
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

În cea de-a 30-a zi de război, Ucraina continuă să reziste în fața invaziei ruse, scrie HotNews.ro. Potrivit unei analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului, trupele lui Vladimir Putin fac progrese lente, dar continue în Mariupol, iar în restul țării trec, în multe cazuri, pe poziții defensive, inclusiv lângă Kiev, unde contratacurile ucrainene reduc presiunea asupra capitalei. Mai grav este că angajaţii centralei de la Cernobîl nu pot ajunge la serviciu din cauza bombardamentelor.

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky li s-a adresat, prin videoconferinţă, liderilor europeni la summitul UE de la Bruxelles. Conform Digi24.ro, a mulțumit Europei pentru sprijin, dar pe de altă parte, le-a reproșat liderilor că au acționat prea târziu și au ratat șansa de a-l opri pe Vladimir Putin să pornească acest război:

"Vreau să vă mulțumesc că sunteți uniți, uniți în jurul nostru. Și apreciem asta cu adevărat. Ați aplicat sancțiuni. Suntem recunoscători. Acestea sunt măsuri puternice. Dar era puțin cam târziu. Pentru că dacă ar fi fost luate preventiv, Rusia nu ar fi declanșat război. Cel puțin nimeni nu știe sigur. Ar fi existat o șansă.

Ați blocat Nord Stream 2. Vă suntem recunoscători, și pe bună dreptate. Dar și asta a venit puțin cam târziu. Pentru că dacă ar fi fost la timp, Rusia nu ar fi creat o criză a gazelor. Măcar era o șansă.

Iar acum, și voi și noi pregătim aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană. În sfârșit. Aici vă cer: nu întârziați! Vă rog! Pentru că în această lună ați comparat aceste lumi și vedeți totul. Ați văzut cine și ce merită. Și ați văzut că Ucraina ar trebui să fie în UE în viitorul apropiat.

Ungaria... vreau să mă opresc aici și să fiu sincer odată pentru totdeauna. Trebuie să decideți singuri cu cine sunteți. Sunteți un stat suveran. Am văzut acest memorial (la Budapesta, n.red.), despre crime în masă. Am fost acolo cu familia mea. Ascultă, Viktor, știi ce se întâmplă în Mariupol? Te rog, dacă poți, mergi pe malul Dunării. Uită-te la pantofii ăia și vei vedea cum se pot întâmpla din nou uciderile în masă în lumea de astăzi. Asta face Rusia astăzi.

Adulți și copii. Bunicii. Mii. Aceste mii de oameni nu mai sunt. Nu este timp să eziți. Este momentul să te hotărăști deja. Noi credem în tine. Avem nevoie de sprijinul tău. Credem în poporul tău. Credem în Uniunea Europeană. Și credem că și Germania va fi alături de noi în momentul crucial”, a fost mesajul președintelui Ucrainei, preluat de Digi24.ro.

Citit 1461 ori Ultima modificare Vineri, 25 Martie 2022 08:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.