Acord de 10,6 milioane de lei pentru întreținerea drumurilor județene

Acord de 10,6 milioane de lei pentru întreținerea drumurilor județene
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați a primit trei oferte în cadrul licitației pentru întreținerea și repararea drumurilor județene.

Este vorba despre asocierile Gendav - Dagero Metalconstruct, Brialbet - Drum Design și Davide Construct - DM Buildings & Roads Engineering & Partnership.

Valoarea maximă estimată a acordului-cadru care urmează a fi încheiat se ridică la 10.689.160 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este „prețul cel mai scăzut”.

Potrivit datelor publice, acordul-cadru cuprinde atât serviciile de proiectare, cât și lucrările propriu-zise, pentru anul 2026, dar și pentru anul 2027.

În documentația procedurii se arată că, în urma reviziilor efectuate pe drumurile județene din Galați, s-a constatat necesitatea unor lucrări de întreținere a pavajelor de piatră cubică, a pietruirii și a platformei drumurilor. De asemenea, pentru prevenirea inundațiilor, lucrările includ întreținerea șanțurilor și a rigolelor, corecții de torenți, apărări de maluri, corecții de albii, șanțuri de gardă și chiar variante locale de deviere a circulației, ca urmare a efectelor inundațiilor. Intervenții vor fi executate la ziduri de sprijin și parapete, poduri și podețe, fiind prevăzute și completări de acostamente.

Citit 233 ori Ultima modificare Luni, 30 Martie 2026 16:22

1 comentariu

  • postat de vasile
    Marți, 31 Martie 2026 08:37
    92.82.177.***
    Drumul de la Cuca spre Bârlad, drum abia reabilitat arata ca după bombardament, se vede calitatea lucrarilor,plin de surpări si gropi pe un drum abia asfaltat. Nu stiu cum se poate asa ceva.
    0
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro