Proteste în mai multe orașe din Rusia. Peste 100 de manifestanți ar fi fost deja reținuți

Proteste în mai multe orașe din Rusia. Peste 100 de manifestanți ar fi fost deja reținuți
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Locuitori din mai multe orașe din Rusia, în special din Siberia și Orientul Îndepărtat, au organizat proteste, miercuri, față de decizia lui Vladimir Putin de mobilizare militară parțială, iar zeci de manifestanți ar fi fost deja reținuți, conform The Moscow Times. Pe rețelele sociale au început să circule imagini cu protestatari trântiți la pământ, loviți și băgați în autobuze de către forțele de ordine.

Au fost anunțate proteste în cel puțin 43 de orașe din Rusia.

Conform Hotnews, astfel de proteste au fost organizate în orașul siberian Irkutsk, unde cel puțin 10 dintre manifestanții care s-au adunat într-o piață centrală au fost reținuți, precum și în orașele Ulan-Ude, Yakutsk sau Khabarovsk.

Manifestanții aveau pancarte cu mesaje precum „Fără război! Fără mobilizare!” și „Soții, tații și frații noștri nu vor să omoare alți soți și tați”.

Au loc proteste și la Novosibirsk, cel mai mare oraș din Siberia, iar pe rețelele sociale au început să apară imagini cu violențe ale polițiștilor împotriva manifestanților.

O manifestație a fost organizată și la Ekaterinburg, capitala regiunii Sverdlovsk, în imaginile distribuite pe Twitter putând fi văzuți manifestanți loviți și ridicați de către forțele de ordine, care îi forțează să intre în autobuze.

Mișcarea rusă „Vesna" a făcut apel la proteste naționale în Federația Rusă față de mobilizarea parțială anunțată, miercuri, de președintele Vladimir Putin, potrivit Meduza. Activiștii i-au îndeamnat pe oameni să se strângă, miercuri, de la ora 19:00, în centrul fiecărui oraș din Rusia.

Avertismentul Procuraturii

Procuratura din Moscova a avertizat că persoanele care participă la mitinguri ”ilegale” vor fi pedepsite conform legislației ruse în vigoare, a transmis agenția rusă de presă TASS.

Procuratura susține că protestele de miercuri nu sunt autorizate și că cei care participă la aceste ”acțiuni ilegale” vor fi pedepsiți.

„Evenimentele de masă anunțate nu au fost coordonate cu autoritățile executive în conformitate cu procedura stabilită prin lege. Procuratura din Moscova avertizează că distribuirea unor astfel de materiale prin intermediul rețelelor de socializare, forumurilor și altor platforme de internet, implicarea utilizatorilor de internet, inclusiv a minorilor, în activități ilegale, precum și participarea la acțiuni ilegale sunt pedepsite în conformitate cu legislația administrativă și penală în vigoare", se arată într-un comunicat al procuraturii.

Procuratura din Moscova a precizat că participanții la mitinguri pot fi pedepsiți potrivit codului penal pentru:

- încălcarea ordinii stabilite de organizare sau de desfășurare a unei reuniuni, mitinguri, demonstrații, procesiuni sau pichetări

- acțiuni publice menite să discrediteze utilizarea Forțelor Armate ale Federației Ruse

- implicarea unui minor în activități antisociale

- revolte în masă

- difuzarea publică de informații false cu bună știință despre utilizarea Forțelor Armate ale Federației Ruse, care se pedepsește cu închisoare de până la 15 ani.

Citit 812 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2022 19:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.