Odesa, atacată de ruși ca represalii

Odesa, atacată de ruși ca represalii
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Rusia a anunţat marţi că a bombardat instalaţii din portul ucrainean Odesa, unde se pregăteau "acte teroriste" împotriva Rusiei şi se fabricau drone acvatice, precum cele două folosite de Ucraina cu o zi în urmă în atacul asupra podului Kerci din Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014, transmite EFE, citată de Agerpres.

"Noaptea trecută, Forţele Armate ruse au lansat un atac combinat, ca represalii, folosind arme de înaltă precizie lansate pe mare împotriva instalaţiilor în care actele teroriste împotriva Rusiei erau pregătite cu drone, precum şi împotriva unui şantier naval din apropierea oraşului Odesa, unde au fost fabricate drone maritime", a informat Ministerul Apărării rus.

Purtătorul de cuvânt al armatei ruse, generalul locotenent Igor Konaşenkov, a indicat că, în plus, atât la Odesa, cât şi la Nikolaev, depozitele în care Ucraina păstra aproximativ 70.000 de tone de combustibil care este folosit de Forţele Armate ucrainene au fost distruse în bombardamentele ruse. "Toate obiectivele planificate sunt atinse. La instalaţiile distruse au fost înregistrate incendii şi explozii", a susţinut el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luni că Moscova "va răspunde fără greş la atacul terorist" al Ucrainei împotriva podului Kerci, care leagă peninsula Crimeea anexată de Rusia continentală, şi a anunţat că Ministerul Apărării pregăteşte deja propunerile corespunzătoare pentru represalii.

Explozia provocată de două drone maritime a făcut inutilizabilă una dintre benzile destinate circulaţiei rutiere pe pod, în timp ce pe cealaltă bandă asfaltul s-a deplasat între 70 şi 80 de centimetri, dar putea fi folosită de şoferi începând cu noaptea de luni spre marţi, după ce Rusia a susţinut că a efectuat analize structurale pertinente.

Ucraina a interpretat atacul din noaptea de luni spre marţi asupra Odesei ca un avertisment către Kiev, după ce Rusia a suspendat acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră, inclusiv din portul acestui oraş din sud. "Atacul nocturn al ruşilor asupra oraşelor Odesa şi Nikolaev, comis cu ajutorul rachetelor, este o dovadă în plus că ţara teroristă vrea să pună în pericol vieţile a 400 de milioane de oameni din diferite ţări, care depind de exporturile de alimente ale Ucrainei", a scris marţi şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene, Andrii Iermak, pe canalul său de Telegram.

Rusia a anulat toate garanţiile de navigaţie maritimă şi a restabilit restricţiile asupra coridorului umanitar, precum şi regimul unei zone temporar periculoase în apele de nord-vest ale Mării Negre. În plus, Rusia şi-a suspendat participarea la centrul comun de la Istanbul, care a coordonat aşa-numita Iniţiativă a Mării Negre pentru exportul de cereale ucrainene. Aceasta înseamnă că riscul bombardamentelor şi al minelor în Marea Neagră revine şi îngreunează peste măsură punerea în aplicare a propunerii preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care doreşte continuarea exporturilor de cereale cu ajutorul ONU şi al Turciei.

Citit 1220 ori Ultima modificare Marți, 18 Iulie 2023 17:03

1 comentariu

  • postat de Das
    Duminică, 23 Iulie 2023 23:42
    89.136.185.***
    Daca Putin nu lasa Odesa in pace sfarsitul lui e aproape ! Deja a distrus catedrala din Odesa care e si patrimoniu UNESCO! Deci un asa zis crestin ortodox a distrus o catedrala ortodoxa...si cand in vezi prin biserici facandusi cruce .... Asa-i cand mafiotii ajung la putere!
    Putin mafiot si crimin
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.