Din colecția „Cele mai clare poezii rămase tablou”
acasă - la profesorul meu de linişte - mă ia ograda
în braţe şi mă duce în grădina lui dumnezeu.
delicat şi persuasiv, profesorul şterge virgula dintre
mine şi el. el este un subiect. eu sunt un predicat.
acasă - la profesorul meu de linişte - mă ia grădina
în spinare şi mă azvârle în ograda lui dumnezeu.
subiectul toarnă lacrima christi. şi eu îl declin.
şi el mă conjugă. parcă suntem evanghelii după noi.
filozofia şade la unghia noastră mică. o ninsoare
torenţială ne vede şi cade din copacii uimiţi de câtă
trudă şi de cât zgomot este nevoie în această lume
mai frumoasă decât ieri, mai frumoasă decât mâine.
vine doamna preoteasă şi pune pâine între subiect
şi predicat. pâine rară şi bună. mâncăm şi plângem
fără lacrimi... dar se vede unde, de unde, până unde,
încotro... odată şi odată, virgula va rămâne singură.