ultima dată a/m fost într-o toamnă
singură şi uitată ca un abecedar în copilărie,
într-o toamnă galbenă şi răsfoită de vânt,
ca o carte cu poezii despre care nu se ştie
cine şi pentru ce le-a scris, de unde şi de când
atâta frumuseţe răscolitoare,
atâta melancolie exemplară,
până unde şi până când mai poate să coboare
dumnezeu pe pământ, ca un cititor -
ultimul cititor înainte să lăcrămeze şi să dispară!
despletită şi rătăcitoare prin neguri,
toamna umbla desculţă, din poartă în poartă
închisă fiindcă nimeni nu mai este acasă,
nu se mai întoarce şi nu mai iartă,
nimeni nu mai caută cartea aceea majestuoasă,
pură şi simplă ca o monastire,
nimeni nu-şi mai aduce aminte
cât de înaltă şi cât de adâncă şi cât de subţire
mai este chemarea ultimului cititor,
ce fel se aude şi se vede... şi ne lasă fără cuvinte!
