
Anca Spânu
Gălăţenii, premianţi la Olimpiada Națională de Aritmetică Mentală SmartyKids (FOTO)
Luni, 24 Iunie 2024 21:00 | Publicat în Regional
Veşti bune de la copiii minunaţi ai Galaţiului, pe care "Viaţa liberă" îi promovează şi îi sprijină, astfel încât să îşi întindă aripile cât mai mult
Aşa cum am aflat de la profesorii implicaţi, Daniela Irimia, Roxana Gavrilă și Mihaela Sofronea, cursanții Centrului SmartyKids Galați Central au avut parte de două zile pline de emoții, de reușite și de autodepășiri. După două luni de antrenamente intense, isteţii au participat la Olimpiada Națională de Aritmeti ...
Cine își mai permite vacanțe
Luni, 24 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Luni, 24 iunie, a doua zi de Rusalii, încă una dintre zilele libere legale de care se bucură românii. O luni de după un weekend, care, evident, s-a transformat pentru unii în minivacanță, mai ales că vineri, 21 iunie, s-au încheiat și cursurile pentru toți școlarii.Rețelele de socializare s-au umplut de fotografii de la mare, fie de la noi, fie de la bulgari, de drumuri de munte cu de-acum obișnuiții urși surprinși la plimbare sau la cerșit alimente, de mâncare frumos prezent ...
Eduard Gafton, marele câștigător al concursului „Vocile primăverii”
Vineri, 21 Iunie 2024 11:06 | Publicat în SOCIETATE
Pentru multe dintre instituțiile de învățământ gălățene, perioada care precede venirea vacanței de vară a fost un bun prilej pentru a organiza evenimente variate care să le pună elevilor în valoare talentele și dragostea pentru frumos.
Școala Gimnazială Nr. 22 din Galați a găzduit sâmbătă, 15 iunie 2024, a III-a ediție a Festivalului-concurs de muzică pentru copii "Vocile primăverii". Organizat cu sprijinul partenerilor - Universitatea "Dunărea de Jos", Facultatea de ...
„Vara, cântecele și... NOI”
Joi, 20 Iunie 2024 16:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Vineri, 21 iunie, începând cu ora 17,30, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, elevii clasei de canto-muzică ușoară pregătiţi de prof. Emilia Savu vă așteaptă să-i ascultați în spectacolul lor de final de an, intitulat „Vara, cântecele și... NOI”. Veniți să vă bucurați alături de micii viitori mari artiști gălățeni și cei care-i susțin! Vă așteaptă muzică bună, veselie și o atmosferă numai bună de pregătit vacanța mare. ...
În ce condiții pot dona sânge câinii și pisicile
Duminică, 23 Iunie 2024 11:56 | Publicat în SFATURI
Ca și oamenii, fie din motive de boală, fie în urma unor accidente, animalele de companie pot avea nevoie de transfuzii de sânge. Fiindcă rezervele de sânge sunt și mai puțin accesibile decât în cazul oamenilor, ne-am gândit că ar fi util să știți cum poate deveni donator de sânge un animal de companie.
Donarea de sânge la câini
Potrivit pet-stuff.ro, clasificarea utilizată pentru grupele de sânge la câini este sistemul DEA. Există mai multe grupe de sânge (DEA 1, DEA 3 ...
Sisifii din cercetarea românească
Vineri, 14 Iunie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Stăteam de vorbă joi cu cercetătoarele de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, referitor la un brevet de invenţie recent obţinut, pentru un produs alimentar inovativ. Interlocutoarele mele, doar trei dintr-o echipă de şapte persoane, sunt, în mod evident, persoane extrem de bine pregătite, dispuse la o muncă de durată şi de Sisif, aş spune, dacă ne uităm la cât de mult durează să îşi vadă creaţiile brevetate şi, ulterior, produse pe scară largă. Ca să o ...
Atenţie unde lăsaţi câinele să înoate!
Sâmbătă, 15 Iunie 2024 12:23 | Publicat în SFATURI
Oricât de mult le-ar plăcea să înoate, iar câinii au înnăscută abilitatea de a se ţine la suprafaţă, trebuie să ţinem cont de faptul că, de la bacterii mortale până la riscul de înec, există multe pericole care ne pot pândi patrupedele, atunci când intră în apă. Iată, aşadar, câteva reguli de care trebuie să ţinem cont dacă mergem la scăldat cu câini!
Nu tuturor câinilor le place să înoate, așa că nu-i forțaţi niciodată! Câtorva specii le este de-a dreptu ...
Echipa din spatele super-desertului brevetat la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor (FOTO)
Joi, 13 Iunie 2024 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Scriam, zilele trecute, despre o nouă reuşită a Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, şi anume obținerea unui produs lactat tip desert pe bază de concentrat proteic din zer și cătină. Produsul și procedeul de obținere a acestuia fac obiectul Brevetului de Invenţie nr. 132699 din 30.04.2024.
Autorii produsului pentru care s-a obţinut brevetul de invenție sunt dr. ing. Florentina Mihaela Ursache Strîmbei, prof ...
Copii uniţi prin sport şi mişcare, la Dunărea de Jos
Vineri, 14 Iunie 2024 13:53 | Publicat în EDUCAŢIE
Proiectul educațional "Uniți prin Sport și Mișcare" aduce o abordare incluzivă în promovarea valorilor precum acceptarea, apartenența la grup, solidaritatea, depășirea barierelor interumane, respectul și toleranța în școli.
Parteneriatul dintre Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, prin Facultatea de Educație Fizică și Sport Galați, Școala Profesională Specială "Emil Gârleanu", cu structura Școala Profesională Specială "P.P. Neveanu" Galați, Școala Gimnazială N ...
135 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, marcaţi pe 14 iunie
Joi, 13 Iunie 2024 11:30 | Publicat în Regional
Pentru a marca 135 de ani de la trecerea în neființă a marelui poet Mihai Eminescu, Biblioteca Județeană "V.A. Urechia", Consiliul Județean Galați și Primăria Galați vor depune buchete de flori, vineri, 14 iunie 2024, la ora 10.00, la statuia poetului național din parcul care-i poartă numele, potrivit unei informări primite la redacţie de la Florina Diaconeasa, şef Serviciu Relaţii cu publicul în cadrul Bibliotecii. Alte evenimente organizate de Biblioteca Județeană "V.A. Urec ...