CFR călători, program adaptat de sărbători

CFR călători, program adaptat de sărbători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor de iarnă, în zilele cu trafic intens, va asigura capacitatea maximă de transport disponibilă, pentru a facilita deplasarea călătorilor către toate destinațiile.

Traficul de pasageri va fi monitorizat permanent, iar, în funcție de cerere, trenurile de pe cele mai solicitate rute vor fi suplimentate operativ cu vagoane, în limita parcului de material rulant disponibil. Pentru evitarea supraaglomerării trenurilor din orele de vârf, pasagerilor sunt sfătuiți să utilizeze și celelalte trenuri prevăzute în graficul zilnic de circulație. Biletele pot fi achiziționate online până la ora plecării trenului, în limita locurilor disponibile.

În vederea unei mai bune funcționări a cererii de transport și a adaptării eficiente a capacității la numărul de locuri solicitat, CFR Călători le recomandă clienţilor să își planifice din timp călătoria, inclusiv achiziționarea în avans a legitimațiilor de călătorie, care este posibilă prin următoarele canale de vânzare: online, direct de pe www.cfrcalatori.ro, din aplicația mobilă „CFR Călători bilete online", de la automatele de vânzare bilete din stații sau de la casele de bilete din stații și agențiile de voiaj CFR Călători.

Astfel, înainte de urcarea în tren, este recomandat ca fiecare călător să se asigure că deține legitimația de călătorie și, după caz, documentele aferente transportului, pentru a evita taxarea suplimentară în tren și/sau aplicarea sancțiunilor prevăzute de reglementările în vigoare.

Pentru informații privind circulația trenurilor (zi, oră, tarif) pe ruta dorită, se poate accesa modulul „Mers tren trafic intern" de pe www.cfrcalatori.ro, unde se completează stația de plecare și sosire, se selectează data călătoriei și se apasă butonul „Caută".

Informații despre circulația trenurilor se obțin fie telefonic, la numărul 021 9521 – INFO CFR (trafic intern); la numerele de telefon ale stațiilor CFR, publicate pe cfrcalatori.ro, în secțiunea Informații telefonice – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice,  în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries). 

 

Citit 304 ori Ultima modificare Vineri, 19 Decembrie 2025 19:31

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro