Tulburare a creierului care afectează adesea abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur, autismul poate fi tratat, dacă este depistat la vârste foarte fragede. Severitatea simptomelor variază semnificativ de la un copil la altul, dar sunt câţiva factori cheie care ar trebui să îi trimită urgent pe părinţi la specialist.
Statisticile centrelor care se ocupă cu monitorizarea şi terapia pentru copiii cu autism arată că în România, la fiecare 80 de naşteri, un copil vine pe lume cu această boală, cifra micuţilor afectaţi triplându-se în ţara noastră, în ultimii zece ani. Greu de tratat în cazul în care se diagnostichează la vârste mai mari, afecţiunea care poate condamna pe viaţă un copil, devenit adult, poate fi recunoscută după o serie de simptome, dar asta numai dacă părinţii au destulă implicare în monitorizarea celui mic şi mai ales curajul de a înfrunta realitatea, odată cu primirea confirmării din partea specialiştilor. De fapt, atenţia insuficientă din partea multor părinţi în ce priveşte comportamentul „ciudat” al copilului, sau speranţa greşită că anumite manifestări se vor atenua odată cu înaintarea în vârstă, fac, de cele mai multe ori, ca micuţii să fie diagnosticaţi prea târziu, ceea ce le reduce dramatic şansele de recuperare.
"Noi considerăm că cea mai mare problemă este lipsa diagnosticării la timp a copiilor cu risc de a dezvolta autism sau tulburări care implică interacţiuni sociale. Ele se depistează după trei, patru sau cinci ani, motiv pentru care vom solicita ministerului să oblige medicii de familie să efectueze testul M-chat, folosit cu succes în foarte multe ţări din lume, la copiii cu vârsta de 18 luni", a afirmat Milena Prună, preşedintele unui ONG specializat în gestionarea problemelor copiilor cu autism.
Terapiile şi tratamentul nu sunt nici uşor de urmat şi nici ieftine, dar rezultatele, condiţionate şi de implicarea activă a familiei în recuperarea celui mic, pot fi excelente şi garantează o evoluţie normală, poate chiar peste medie a micuţului născut cu această boală.
Cum se depistează
Semnele autismului se dezvoltă aproape întotdeauna înaintea împlinirii vârstei de trei ani. În mod tipic, părinţii devin îngrijoraţi atunci când observă că fiul sau fiica lor nu începe să vorbească sau nu răspunde ori nu interacţionează ca şi ceilalţi copii de aceeaşi vârstă.
De regulă, copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot să "pară" surzi, deşi testele de audiometrie sunt normale. Unii copii cu autism au doar simptome blânde, încât se pot dezvolta şi pot trăi independent, în timp ce alţii pot avea simptome severe şi au nevoie de îngrijiri speciale. Această tulburare este mai comună la băieţi decât la fete şi este de obicei diagnosticată la vârstele cuprinse între 15 şi 36 de luni.
Simptome principale
• probleme semnificative în dezvoltarea abilităţilor de comunicare nonverbală, cum ar fi privirea ochi-în-ochi, expresii faciale şi posturi ale corpului;
• întârziere în vorbire sau lipsa acesteia: aproximativ 50 la sută din persoanele cu autism nu vor vorbi niciodată;
• limbaj stereotip şi folosirea repetitivă a unor cuvinte: persoanele cu autism repetă o propoziţie sau o frază pe care au auzit-o de curând (ecolalie);
• o atenţie neobişnuită asupra jucăriilor: copiii mai mici cu autism se concentrează adesea pe anumite părţi ale jucăriilor, cum ar fi roţile unei maşinuţe şi nu se joacă cu întreaga jucărie;
• reacţii anormale la sunete tari;
• comportament stereotip ( bătăi din palme sau legănarea corpului);
• nu pot stabili contact vizual cu persoanele din jurul lor;
• plâng sau râd fără motiv;
• nu suportă schimbarea programului zilnic;
• nu prezintă frică faţă de pericol;
• sunt fizic foarte activi sau deloc;
• nu răspund când sunt strigaţi pe nume.
Cine pune diagnosticul
Există mai mulţi factori implicaţi în darea unui verdict privind această afecţiune la copii, lanţul specialiştilor fiind format din medicul pediatru al copilului, psihiatru şi logoped, care îl vor supune, fiecare, la o serie de teste, care includ evaluarea fizică, teste de laborator şi evaluare comportamentală, prin teste adaptate vârstei celui mic.
