Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a nouă lui în care județul a fost mistuit de focuri violente, cele mai multe provocate de neglijența umană. 322 de intervenții la incendiile care au provocat pagube nu doar pe terenurile agricole sau în fondul forestier constituie majoritatea situațiilor în care forțele de intervenție au fost mobilizate în cursul acestui an.

Nerespectarea măsurilor de igienizare a terenurilor agricole, dar și neglijența prin utilizarea focului deschis în zone cu risc de incendiu au transformat județul Galați într-un veritabil câmp încins. De la începutul acestui an, sute de incendii, unele de mare amploare, au pârjolit sute de hectare de teren, fie agricol, fie forestier. În unele situații, au pus în pericol grav infrastructura și chiar siguranța oamenilor, cum s-a întâmplat, spre exemplu, la Tg. Bujor, în luna iulie, când orașul și împrejurimile au fost sub asediul focului mai bine de 12 ore.

Din păcate, în majoritatea cazurilor care au provocat incendii din neglijență, cu o țigară aprinsă sau utilizarea în alte scopuri a focului, autorii nu au fost identificați și nici trași la răspundere, costurile intervențiilor și pericolul generat de pârjoluri rămânând în contul statului. Și al pompierilor, care au făcut eforturi supraomenești ca să salveze ce se mai putea salva.

Din cele 416 intervenții la incendii pe care le-a contabilizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galați de la începutul anului până la finele lunii septembrie, 322 au fost focuri de vegetație. În medie, cel puțin o intervenție pe zi, dar realitatea a arătat că situațiile s-au concentrat pe perioade, când forțele umane și tehnica au fost suprasolicitate, în ciuda repetatelor mesaje de avertizare și recomandare venite din partea instituției privind măsurile preventive.

Dezastrul de 12 ore de la Tg. Bujor

Două fabrici distruse, două case și patru autovehicule arse, circa 50 de hectare de vegetație pârjolite, la fel ca și peste 2.700 de metri cubi de lemne, aflate în depozitul din apropierea fabricii de oțet au reprezentat, pe scurt, bilanțul oficial al unuia dintre cele mai grave incendii care au avut loc în județul Galați în acest an. Locuitorii orașului și cei din împrejurimi au trăit ore de teroare, la propriu, după ce un panou electric aflat în apropierea fabricii de oțet, dar și a unui depozit de butelii, a lua foc. Scânteile căzute pe vegetația uscată și purtate de vânt au declanșat dezastrul, unul greu de gestionat de forțele de intervenție, care s-au văzut la un moment-dat în situația de a nu mai avea cu ce să stingă focul. A fost nevoie ca operatorul Apă-Canal să asigure alimentarea de la nouă hidranți aflați în zona Tg. Bujor. Cantitatea mare de apă trasă din hidranți într-un timp scurt a afectat însă calitatea apei care a ajuns ulterior la robinetele localnicilor, aceasta fiind plină de impurități și improprie consumului timp de mai multe zile. Mai multe persoane au ajuns atunci la spital cu atacuri de panică. Iar ancheta declanșată ulterior stabilirii cauzei incendiului avea să ridice suspiciuni rezonabilă că a fost vorba de ceva mai mult decât de neglijență.

”În urma desfășurării activităților de cercetare la fața locului, a fost stabilită cauza probabilă de incendiu, respectiv instalații electrice defecte, cu cablu electric defect, cu izolația deteriorată”, preciza lt. Rebeca Popa, purtătorul de cuvânt al ISU, la finalul intervenției și după primele cercetări la fața locului.

ISU Galați a deschis o anchetă în urma căreia a constatat mai multe deficiențe legate de întreținerea instalațiilor electrice, consemnând o serie de improvizații și defecțiuni și a aplicat trei sancțiuni contravenționale unor operatori economici, pentru încălcarea prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor. Valoarea totală a amenzilor a fost de 16.000 de lei. Totodată a fost deschis un dosar penal la nivelul Poliției Tg. Bujor, ancheta fiind coordonată de Parchetul local.

Culturi distruse

Din seria incendiilor care au provocat distrugeri grave mai amintim focul care a pârjolit 50 de hectare de teren cultivat cu grâu, lângă Tulucești, de la începutul lunii iulie, când inclusiv Pădurea Gârboavele a fost amenințată de flăcările scăpate de sub control.

La finele lunii august, un alt incendiu major a mistuit cinci hectare de lizieră în satul Salcia, comuna Umbrărești. Echipaje de pompieri de la trei unități, respectiv Ivești, Tecuci și Galați, au luptat o noapte întreagă cu flăcările, după ce o persoană a făcut focul intenționat lângă pădure.

Citit 1583 ori Ultima modificare Duminică, 02 Noiembrie 2025 19:07

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Somnul rațiunii naște monștri
    Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025 07:49
    5.13.169.***
    Bine ca nu exista si neglijenta inumana. Nici o informatie despre pompieri greci sau francezi care sa fi sarit in ajutorul pompierilor romani,, epuizati de atata activitate.
    9
    2

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro