nu-mi mai trebuie
nimic din tot ce s-a spus că mi se dă cu vârf şi îndesat –
ce să mai aştept
când chiar şi zâmbetul morţii mi se pare confecţionat?
când chiar şi viaţa mi se pare dată cu împrumut?
când cred că altcineva a făcut ce cred că eu am făcut?
când până şi bigbangul mi se pare plăsmuit?
când nu mai e natural nici măcar banalul băţ de chibrit?
nu-mi mai trebuie nimic
fiindcă toate sunt doar un vis al abstractului cel mare –
m-am săturat de fals
şi sunt supra/plin cu atâta şi atâta reprehensibilă visare!
Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” ABSTRACTUL cel MARE [dosarele XYZ] Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
