Eu - când gândesc la Mama - îmi aşez
pe Suflet cea mai lungă Liniştire,
cum cântul Ciocârliei în amiez
mângâie Grâul cu desăvârşire
şi-i miră Macii până înfloresc
drept Paznici ai Cuibarelor de unde
aud cum se întâmplă sub Ceresc
viaţa şi moartea Primelor secunde!
Eu - când gândesc la Tata - îmi aduc
aminte cea mai limpede-ntâmplare:
mergeam - odinioară - după Plug
şi azvârleam seminţe-n Brazda care -
sub Ochii lui Albaştri - se făcea
un fel de Scris... privirile-mi năuce -
deal după deal, vâlcea după vâlcea -
ceteau sub naltul Semnului de Cruce!
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" MAMA și TATA (de/spre Sacralitate) Scris de Ion Zimbru
