Moto: "Durerea moare numai în inimile optimiste"
(Vasile Sevastre Ghican)
Singură pe deal, abia mai suflă.../(don Quijote-i foarte ostenit)...
nimenea nu-i zice bună ziua.../(ca şi cum pe nimeni n-a iubit)...!
Stă, aşteaptă şi se uită-n zare.../(plină de tristeţe şi de frig)...
nimenea nu-i zvârle nici o vorbă,/ nimeni nu mai macină nimic!
Trece câte unul, câte altul.../ nici măcar un ochi nu dă spre ea,
nici măcar nu-i zice: bună seara,/ blândă şi uitată, moara mea!
Nici măcar nu-i zice noapte bună.../ poate-i vine somn şi-i vine vis
de atunci, când ceastă lume toată/ o căta cu sufletul deschis!
Iată, dinspre aripe-i s-aude/ strigăt de chemare şi de dor,
şi scrâşnire lungă dinspre piatra-i:/ haideţi, nu pot singură să mor!...
Cal şi scutier s-au dus la vale,/ nu mai sânt, doar crucile mai sânt!...
Gata, vin să mergem pân-acasă.../ cer iertare, moara mea de vânt!
Hai acasă, moara mea de vânt! (situaţie de urgenţă) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
