Merg spre oglindă şi îl văd/ venind afară... Cel din ea
s-apropie şi-mi zice-n gând că seamănă cu Cineva,
s-apropie din ce în ce/ mai mult, mai clar şi mai bătrân...
Îi simt suflarea aburind/ oglinda-n care-am să rămân!...
N-am ce să spun, mă uit şi tac.../ Întinde mâna, parc-ar vrea
s-atingă uşa care dă/ de undeva n-altundeva!
Îmi zice-n gând, aşa, încet:/ n-ai ce să pierzi, n-ai ce să pierzi...
şi-mi dă surâsul său amar/ şi două lacrimi mari şi verzi!...
Şi-ai să câştigi, ai să câştigi/ ce-ai spus şi-ai scris atunci-atunci,
când Veşnicia mugurea/ sâni vrăjitori, picioare lungi,
când fluturii erau în toi/ şi Raiul pe/trecea stăpân...
Iese, mă văd... intru, îl văd/ n-oglinda-n care-am să rămân!
Două lacrimi verzi (pentru domnul Radu Macovei, omul care mi-a dăruit 15 ani de poezie, La mulţi ani!) Scris de Ion Zimbru
Ion Zimbru
Articole recente - Ion Zimbru
Două zile cu Maria la cules (IV) Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” ULTIMA ÎNFLORIRE (la mormântul doamnei Dida Budacu – Respect!) Două zile cu Maria la cules (II) Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ABANDON (stare de zi pe unitate) Două zile cu Maria la cules (I)
Mai multe din această categorie:
