Merg spre oglindă şi îl văd/ venind afară... Cel din ea
s-apropie şi-mi zice-n gând că seamănă cu Cineva,
s-apropie din ce în ce/ mai mult, mai clar şi mai bătrân...
Îi simt suflarea aburind/ oglinda-n care-am să rămân!...
N-am ce să spun, mă uit şi tac.../ Întinde mâna, parc-ar vrea
s-atingă uşa care dă/ de undeva n-altundeva!
Îmi zice-n gând, aşa, încet:/ n-ai ce să pierzi, n-ai ce să pierzi...
şi-mi dă surâsul său amar/ şi două lacrimi mari şi verzi!...
Şi-ai să câştigi, ai să câştigi/ ce-ai spus şi-ai scris atunci-atunci,
când Veşnicia mugurea/ sâni vrăjitori, picioare lungi,
când fluturii erau în toi/ şi Raiul pe/trecea stăpân...
Iese, mă văd... intru, îl văd/ n-oglinda-n care-am să rămân!
Două lacrimi verzi (pentru domnul Radu Macovei, omul care mi-a dăruit 15 ani de poezie, La mulţi ani!) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
