Eu n-am avut răbdare niciodată...
am căutat-o-ntruna... şi o caut
în pas alert (sălbatic) de pian,
şi-n tânguiri (domestice) de flaut,
şi-n tril (devastator) de liră spartă,
şi-n fluierat de mierlă părăsită,
şi-n glas îngânător de cuc stingher,
şi-n braţe (lungi) de vis şi de iubită...
dar toate (negreşit... şi fiecare)
au spus şi spun: aşteaptă, ai răbdare!
Sigur că da... mi-a dat de toate mama
(din prima până-n ultima secundă
a frumuseţii sale pe pământ)
să nu se frângă firea mea măruntă,
să am pe drumuri şi să am pe cale,
şi viaţa să-mi ajungă până moare,
dar nu mi-a dat destul curaj să rabd...
cred că nici ea n-a mai avut răbdare
pe cest întâmplător cuvânt de lut
şi-n ceastă lume descurajatoare!
Poem circumstanţial de tot (pentru Neculai Petrache, la 70 de ani) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
