O singură lovitură la cap, indiferent de severitatea sa, creşte riscul de apariţie a bolii Parkinson

O singură lovitură la cap, indiferent de severitatea sa, creşte riscul de apariţie a bolii Parkinson
Cel mai adesea, boala Parkinson afectează persoane trecute de 50 de ani
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

O singură lovitură la cap, chiar şi superficială, poate creşte riscul de apariţie a bolii Parkinson, conform unui studiu realizat în Statele Unite ale Americii, citat de Agerpres. Riscul de a fi diagnosticat cu boala Parkinson este cu 56 la sută mai mare în urma unei ''leziuni cerebrale traumatice uşoare'', susţin oamenii de ştiinţă. Studiul a fost realizat pe aproape 326.000 de foşti soldaţi americani, bărbaţi şi femei.

Jumătate dintre participanţi, cu vârste între 31 şi 65 de ani, au suferit leziuni cerebrale uşoare, moderate sau severe, iar jumătate nu au trecut printr-o astfel de experienţă. În decurs de 12 ani, 1.462 dintre veterani au dezvoltat boala Parkinson. Echipa de oameni de ştiinţă a descoperit că, în comparaţie cu participanţii care nu au suferit lovituri la cap, cei care au suportat leziuni cerebrale au avut un risc cu 56 la sută mai mare de apariţie a acestei afecţiuni.

Riscul de a dezvolta boala Parkinson a crescut odată cu severitatea loviturilor în zona capului. Astfel, leziunile moderate şi severe au fost asociate cu un risc de 83 la sută mai mare. Simptomele leziunilor cerebrale traumatice uşoare au fost definite prin pierderi scurte de conştienţă, între zero şi 30 de minute, alterarea stării de conştienţă până la 24 de ore sau pierderi de memorie de până la 24 de ore.

"Acest studiu subliniază importanţa prevenirii comoţiilor, monitorizarea pe termen lung a celor care au suferit comoţii, şi necesitatea unor viitoare studii pentru investigarea altor factori de risc ai bolii Parkinson ce pot fi influenţaţi după ce o persoană suferă o contuzie", a declarat dr. Raquel Gardner de la Universitatea din California. "Deşi studiul nostru s-a concentrat asupra veteranilor, suntem de părere că rezultatele ar putea avea implicaţii importante pentru sportivi, dar şi pentru restul populaţiei", a adăugat cercetătoarea. Concluziile studiului au fost publicate în jurnalul "Neurology".

Boala Parkinson este o afecţiune degenerativă ce survine în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală. La început, simptomele pot fi confundate cu procesul normal de îmbătrânire, dar, pe măsura agravării acestora, diagnosticul devine evident. În momentul manifestării primelor simptome, se crede că între 60 la sută și 80 la sută din celulele din zona de control a activităţilor motorii sunt deja distruse.

Citit 2402 ori Ultima modificare Luni, 30 Aprilie 2018 16:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.