Ghimbirul, recomandat persoanelor care suferă de rău de mişcare

Ghimbirul, recomandat persoanelor care suferă de rău de mişcare
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ghimbirul este o plantă rădăcinoasă întrebuinţată în scopuri terapeutice. Specialiştii recomandă acest remediu celor care au rău de mişcare sau persoanelor care au greţuri dimineaţa. Dacă atunci când mergi la drum lung ţi se face greaţă din cauza răului de mişcare, poţi mesteca o bucăţică de ghimbir.

Eficienţa ghimbirului diferă de la persoană la persoană, unora făcându-le mai bine dacă îl iau pe stomacul gol. Contra vărsăturilor poţi bea un ceai de ghimbir cu lămâie.

Pui o linguriţă de rădăcină rasă de ghimbir la 300 mililitri de apă clocotită. Laşi între şapte şi zece minute, apoi strecori sau o bei aşa. Nu abuza de acest leac! Pentru gravide, o cantitate mare de ghimbir ingerată poate provoca probleme de sănătate. Dacă starea de greaţă persistă, mergi la medic. Femeile însărcinate, cele care alăptează, persoanele predispuse la alergii trebuie să ceară sfatul doctorului înainte de a încerca un tratament naturist.

Citit 947 ori Ultima modificare Luni, 02 Septembrie 2019 01:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.