Asistenţii concediaţi se tem că le vor muri bolnavii în casă

Asistenţii concediaţi se tem că le vor muri bolnavii în casă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Opt dintre asistenţii persoanelor cu handicap grav din Nicoreşti, concediaţi la începutul lunii septembrie pe motiv că nu mai sunt bani la buget pentru plata salariilor lor, au ajuns la capătul disperării şi îi cer primarului să îi reangajeze. Decizia oamenilor, care au mers şi în instanţă ca să îşi apere drepturile, a fost determinată de acordarea unui ajutor bănesc pentru Primărie din partea Consiliului Judeţean. 

Mai este mai puţin de o sătămână până când vom intra, oficial, în iarnă, iar pentru o mână de oameni care până la începutul toamnei au avut statutul de asistenţi personali ai unor locuitori cu handicap grav din Nicoreşti, acesta reprezintă un motiv maxim de disperare. Concediaţi în baza unor decizii emise pe 5 septembrie, aceştia au rămas, practic şi oficial, fără nicio sursă de venit, Primăria, ca fost angajator, neamaiavând niciun temei legal să îi plătească. Pentru opt dintre cei concediaţi a fost de neacceptat să aleagă şomajul sau să se mulţumească doar cu banii proveniţi din indemnizaţia de handicap, în loc de salariu. Au mers la Tribunal, acţionând Primăria în judecată şi cerând, în contencios administrativ, anularea actului care i-a lăsat fără pâine, în prag de iarnă.

Ajutor de urgenţă de la CJ

La începutul acestei luni, într-o şedinţă extraordinară, Consiliul Judeţului a acordat ajutoare băneşti din fondul de urgenţă pentru 29 de comune care au solicitat sprijin. Printre acestea, s-a aflat şi Nicoreştiul, care a primit, în baza solicitării, 250.000 de lei, cea mai mare sumă alocată la această distribuire. Conform surselor din cadrul CJ Galaţi, sumele au fost solicitate de edilul de la Nicoreşti pentru "plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap, iluminatul public şi utilităţile de la şcoală", banii trebuind să fie folosiţi strict în scopul în care au fost ceruţi şi nu cu alte destinaţii.

Sub semnul incertitudinii

Vestea i-a încurajat pe concediaţi şi, chiar dacă au dat Primăria în judecată, cauza oricum neprimind încă niciun termen, au făcut cerere de reangajare. "Am făcut cerere de angajare, încă nu am primit niciun răspuns, doar ne-a venit hârtie că vom primi banii pe concediile de odihnă din 2018. Doar verbal primarul a spus că poate ne reangajează de la 1 ianuarie, dar după ce o să facă bugetul, să vadă ce bani are. Dar acum a primit bani, de ce nu ne angajează, să luăm ceva, că vine iarna, vin sărbătorile, avem bolnavi de îngrijit, cum ne descurcăm? Oricum, nu vom ceda, ne vom judeca în continuare pentru drepturile noastre", ne-a spus Aurica Costin, una dintre asistentele concediate, care, de 17 ani, îl îngrijea cu acte pe fratele ei în vârstă de 42 de ani, cu sindrom Down şi multe alte afecţiuni asociate. Într-o situaţie şi mai disperată sunt soţii Pârvu, ambii foşti asistenţi personali ai unor femei cu terparareză şi retard, care nu se pot mişca, nu vorbesc şi nu îşi pot purta de grijă singure. Omenii au rămas fără nicio sursă de venit şi nu ştiu cum vor trece de această iarnă. "Am cerut amândoi să ne reangajeze, că nu avem din ce trăi. Noroc că am luat două căruţe de lemne, dar nu ajung, că suntem patru persoane, dintre care două bolnave, care au nevoie de căldură, de îngrijire", ne-a spus Cristina Pârvu. Pe 5 septembrie 2019, 28 de asistenţi personali, practic toţi angajaţii din Primăria Nicoreşti care aveau ca atribuţii îngrijirea unor persoane cu handicap accentuat, au fost daţi afară printr-o decizie a Consiliului Local, motivată de faptul că nu mai există bani la buget pentru plata salariilor. Primarul Ionel Boghiu şi-a motivat decizia susţinând că le-a pus în vedere oamenilor de la începutul anului că urmează disponibilizări şi susţine că banii pe care i-a avut a trebuit să îi aloce şi altor destinaţii, cum ar fi investiţiile în comună.

Citit 5262 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Noiembrie 2019 12:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.