Centrele de permanență din Galați, tot mai solicitate

Centrele de permanență din Galați, tot mai solicitate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Peste 32.000 de pacienți au apelat la centrele de permanență din județul Galați, pe parcursul anului trecut. Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați arată astfel o creștere importantă a prezentărilor în aceste unități sanitare, în comparație cu anul 2018. În județul nostru funcționează opt centre de permanență, majoritatea în zone cu un acces deficitar la servicii medicale.

32.200 de pacienți s-au prezentat, anul trecut, în cele opt centre de permanență din județul Galați, în creștere cu aproape 8.000 față de anul precedent. În 2019, 19.627 de persoane au solicitat asistență medicală în aceste unități sanitare, pe parcursul zilelor lucrătoare, iar alți 12.573 de pacienți, în zilele nelucrătoare. Așa cum sugerează și numele lor, centrele de permanență au fost gândite să asigure asistența medicală primară atunci când cabinetele medicale de familie nu au program. De asemenea, o parte dintre cazurile care înainte se prezentau la camerele de gardă ale spitalelor au fost preluate, în ultimii ani, de aceste centre.

"Pentru 384 de pacienți prezentați, anul trecut, în centrele de permanență din Galați, s-a eliberat bilet de trimitere către alte specialități, 21.876 de pacienți au primit tratament la sediul centrelor, pentru 246 de persoane a fost solicitată ambulanța de transport, iar pentru 69 de oameni a fost nevoie de chemarea unui echipaj medical de urgență", se arată într-un raport al DSP Galați.

Cele opt centre de permanență din județul Galați aflate în relații contractuale cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate funcționează în localitățile: Galați, Tudor Vladimirescu, Cudalbi, Corod, Berești, Băleni, Cavadinești și Vlădești. Centrele din Galaţi şi Bereşti acoperă o zonă locuită de peste 300.000 de persoane. Celelalte șase unități deservesc 25 de localităţi din mediul rural, sate a căror populaţie însumează în jur de 90.000 de locuitori. Toate aceste centre medicale au fost înfiinţare printr-un ordin emis în 2011.

Gărzile sunt asigurate de medici de familie și de asistenți medicali angajați în cabinetele de medicină de familie. O listă cu datele de contact ale tuturor centrelor de permanență din județul Galați este disponibilă pe pagina de internet a DSP Galați, în partea dreaptă, la rubrica ”Centre de permanență”. Tot aici sunt publicate, periodic, și gărzile din respectivele unități sanitare.

Citit 4318 ori Ultima modificare Marți, 16 Iunie 2020 13:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.