Unul din zece gălățeni testați pentru COVID în ultimele 24 de ore a fost depistat pozitiv
Foto: Marian Calestru

Unul din zece gălățeni testați pentru COVID în ultimele 24 de ore a fost depistat pozitiv
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 387  de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 31 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 19.559. 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 19 persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate. Din nefericire, un bolnav a pierdut lupta cu boala până sâmbătă la prânz, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 548. Tot sâmbătă, 55 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale.

În total, 18.395 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Sâmbătă, 13 februarie 2021, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 1.378 de persoane, în timp ce 402 erau în izolare la domiciliu, iar alte 214, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 91.825 de teste.

Până sâmbătă, 13 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 760.091 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID– 19). În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 19.325 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 12 februarie 2021 (10,00) – 13 februarie 2021 (10,00) au fost raportate 48 de decese (27 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Citit 1580 ori Ultima modificare Luni, 15 Februarie 2021 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.