COVID-19. Peste 600 de teste, în weekend. Unul din cinci pacienți suspecți a fost confirmat
Foto: Marian Calestru

COVID-19. Peste 600 de teste, în weekend. Unul din cinci pacienți suspecți a fost confirmat
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Aproximativ unul din cinci gălăţeni testaţi pentru COVID-19 în weekend a fost declarat purtător al virusului, în timp ce aproape 60 de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declaraţi vindecaţi ca urmare a retestării şi au putut pleca acasă. Patru pacienți aflați în stare gravă ca efect al infectării cu Sars-Cov-2 au decedat.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 612 pacienţi testaţi într-un interval de 48 de ore, 127 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numai duminică, 28 februarie, au fost confirmate 63 de noi cazuri, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 20.398. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 27 de persoane, dintre care opt duminică, au fost reconfirmate.

Din nefericire, patru bolnavi au pierdut lupta cu boala la finele săptămânii trecute, două decese fiind raportate sâmbătă, 27 februarie, iar ale două duminică. Asta face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 582.

Tot în weekend, 58 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. Dintre aceştia, 21 au fost "negativaţi" duminică. În total, 19.095 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Duminică, 28 februarie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 960 de persoane, în timp ce 496 erau în izolare la domiciliu, iar alte 225, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 97.704 teste.

Citit 1398 ori Ultima modificare Luni, 01 Martie 2021 01:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.