Pandemia, în 24 de ore * Jumătate dintre gălățenii testați pentru COVID-19 sunt pozitivi
Foto: Marian Calestru

Pandemia, în 24 de ore * Jumătate dintre gălățenii testați pentru COVID-19 sunt pozitivi
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Peste 200 de noi cazuri confirmate, peste 140 de pacienți vindecați și trei bolnavi decedați este bilanțul pandemiei în județul Galați pentru ultimele 24 de ore.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 515 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 229 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 23.005. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 34 de persoane din judeţul Galaţi au fost reconfirmate.

Din nefericire, până joi la prânz, alți trei bolnavi au pierdut lupta cu boala. Asta face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 665.

Tot joi, 25 martie, 141 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 20.894 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Joi, 25 martie, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 637 de persoane, în timp ce 1.102 erau în izolare la domiciliu, iar alte 344, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 107.895 de teste.

Citit 2647 ori Ultima modificare Vineri, 26 Martie 2021 10:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.