COVID-19. Noua tulpină, tot mai rezistentă. Zeci de pacienți au rămas pozitivi după tratament
Foto: Marian Calestru

COVID-19. Noua tulpină, tot mai rezistentă. Zeci de pacienți au rămas pozitivi după tratament
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi, în județul Galați, în cel mai recent interval de 24 de ore raportat, s-au înregistrat peste 120 de noi cazuri confirmate, peste 140 de pacienți vindecați și aproape 60 de pacienți care nu s-au vindecat după două săptămâni de tratament.

Conform statisticii privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 804 pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 123 au fost declaraţi purtători ai virusului, numărul total al celor infectaţi ajungând astfel la 24.285. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 58 de persoane au fost reconfirmate. Din fericire, până vineri la prânz, 2 aprilie 2021, niciun bolnav aflat în stare gravă nu a mai pierdut lupta cu boala. Asta face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să rămână la 694.

Tot vineri, 146 de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 21.853 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. Vineri, conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, se aflau în carantină la domiciliu 391 de persoane, în timp ce 1.377 erau în izolare la domiciliu, iar alte 361, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 112.680 de teste.

Citit 2707 ori Ultima modificare Luni, 05 Aprilie 2021 01:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.