Pacienții COVID-19 de la ATI vor putea fi vizitați de familie. Reguli modificate și pentru înmormântare

Pacienții COVID-19 de la ATI vor putea fi vizitați de familie. Reguli modificate și pentru înmormântare
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Persoanele care au murit din cauza complicațiilor provocate de COVID-19 vor fi îmbrăcate cu hainele puse la dispoziție de familie, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege, arată Ministerul Sănătății, potrivit romania.europalibera.org.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a semnat vineri ordinul de schimbare a protocolului specific privind decesele pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dar și accesul în spitale al preoților și al aparținătorilor.

Regulile pentru înmormântare

Conform noilor reglementări, familia/reprezentantul legal va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul în care se așază decedatul, iar înhumarea/incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține, respectând normele prevăzute de lege.

Asistență religioasă pentru bolnavii de COVID-19

Pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia, la cerere, de asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care fac parte, și cu acordul medicului curant. În vederea asigurării protecției clericului și a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiții:

  • un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;
  • timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;
  • clericul poartă echipament complet individual de protecție asigurat cu titlu gratuit de unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;
  • clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
  •  se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant;
  • nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.

Bolnavii pot primi vizita unui membru al familiei

Protocolul schimbat prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia pe perioada internării în unitatea sanitară, la cerere, de vizita unui membru al familiei/reprezentantului legal, cu acordul medicului curant, în aceleași condiții privind asigurarea protecției ca în cazul preoților, cu mențiunea că, în cazul rudei pacientului, nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiți pacienții cu COVID-19.

Într-o postare pe Facebook, ministrul Vlad Voiculescu spune că regulile au fost schimbate acum pentru că sunt mai multe informații despre virus. „Ambele mele bunici au decedat acum nici patru luni. Una dintre ele a trecut prin COVID-19. Știu că e greu și îmi închipui doar cât de greu trebuie să le fi fost celor care nu au putut măcar să își ia rămas bun în condiții normale”, scrie Vlad Voiculescu, pe Facebook.

Citit 1581 ori Ultima modificare Luni, 12 Aprilie 2021 13:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.