Alți șapte gălățeni, răpuși de noul coronavirus
Foto: Marian Calestru

Alți șapte gălățeni, răpuși de noul coronavirus
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Peste o sută de gălățeni au fost declarați purtători ai virusului, o sută de pacienţi aflaţi sub tratament în unităţile medicale de profil au fost declarați vindecați și șapte, în stare gravă, au decedat, în ultimele 24 de ore.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 627 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, 130 au fost declaraţi purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel la 26.539. Distinct de cazurile nou-confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 14 persoane au fost reconfirmate.

Din nefericire, ziua de joi, 22 aprilie 2021, a mai adus încă șapte decese în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă, ceea ce face ca numărul total al victimelor COVID-19 din Galați să ajungă la 774.

Tot joi, o sută de pacienţi au primit vestea bună a unor teste negative, care i-au făcut automat vindecaţi şi le-au permis externarea din spitale. În total, 24.713 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate.

Conform datelor furnizate de Prefectura Galaţi, joi, 22 aprilie, se aflau în carantină la domiciliu 430 de persoane, 713 erau în izolare la domiciliu, două în carantină instituționalizată, iar alte 339, în izolare instituţionalizată.

De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 125.115 teste.

Citit 1447 ori Ultima modificare Vineri, 23 Aprilie 2021 15:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.