Un nou medicament aprobat împotriva Alzheimer
Foto: thecarehub.ro

Un nou medicament aprobat împotriva Alzheimer
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un nou medicament contra Alzheimer a fost aprobat de SUA, după aproape 20 de ani în care tratamentele pentru această boală au rămas neschimbate, conform BBC.

Aducanumab tratează cauza bolii Alzheimer, cea mai comună formă de demență, nu simptomele acesteia. Tratamentul cu Aducanumab vizează amiloidul, o proteină care formează mase anormale în creierul oamenilor care au Alzheimer. Aceste mase pot dăuna celulelor și pot declanșa demența.

În martie 2019, ultimele faze ale studiilor clinice cu Aducanumab, care au inclus 3.000 de pacienți, au fost oprite atunci când analizele nu au arătat îmbunătățiri față de un placebo la încetinirea deteriorării memoriei și problemelor de gândire. Medicamentul era administrat sub forma unei infuzii lunare.

Însă, ulterior în acel an, producătorul american Biogen a analizat mai multe date și a concluzionat că doze mai mari de Aducanumab au încetinit semnificativ declinul cognitiv.

Mai mult de 30 de milioane de oameni la nivel global ar avea Alzheimer, majoritatea cu vârste de peste 65 de ani. În ultimii zece ani, mai mult de 100 de potențiale tratamente contra Alzheimer au eșuat.

Citit 1113 ori Ultima modificare Vineri, 11 Iunie 2021 02:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.