COVID-19. Morții ”vechi” scad numărul oficial al vindecaților

COVID-19. Morții ”vechi” scad numărul oficial al vindecaților
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Trei gălățeni din cei peste 500 testați pentru COVID-19 au ieșit pozitivi în ultimele 24 de ore. 13 decese, înregistrate în primele luni ale acestui ani la Galați în rândul pacienților infectați, au fost raportate pentru județul nostru vineri, 18 iunie. Inițial, aceștia fuseseră declarați oficial vindecați, dar au murit la scurt timp după externare.

Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 563 de pacienţi testaţi într-un interval de 24 de ore, trei au fost declarați purtători ai virusului. Numărul total al celor infectaţi ajunge astfel de 27.635. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, două persoane au fost reconfirmate. Din fericire, ziua de vineri nu a mai a adus niciun nou deces în rândul pacienţilor aflaţi în stare gravă. În schimb, numărul deceselor în rândul bolnavilor de COVID-19 din Galați a ajuns, pe 18 iunie, la 889 după ce 13 decese survenite în intervalul 12 decembrie 2020 - 1 aprilie 2021 au fost raportate oficial către Ministerul Sănătății.  Tot vineri, 18 iunie, cinci pacienți au primit vestea bună a testului negativ, care i-a făcut automat vindecați şi le-a permis externarea din spital.

În total, 26.717 dintre persoanele depistate pozitiv şi internate în unităţile spitaliceşti din judeţ au fost declarate vindecate. Vineri, 18 iunie, se aflau în carantină la domiciliu 512 persoane, în carantină institituționalizată, o persoană, una era în izolare la domiciliu, iar alte 28, în izolare instituţionalizată. De la începutul pandemiei, în Galaţi au fost efectuate 155.338 de teste.

Citit 1934 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Iunie 2021 07:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.